Aproape 25.000 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore

Comentează

24.983 de persoane au primit vaccinul anti-COVID în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise miercuri, 22 decembrie, de Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților privind Vaccinarea (CNCAV). Numărul vaccinărilor este în scădere cu peste 3.000 față de ziua precedentă, când puțin peste 28.000 de persoane au fost imunizate.

Dintre cei 24.983 de oameni vaccinați în ultimele 24 de ore, 6.459 au primit prima doză, alți 5.029 s-au prezentat la rapel, iar 13.495 de persoane au făcut doza a treia sau boosterul. În continuare, numărul celor vaccinați cu doza a treia depășește totalul vaccinărilor cu primele două doze, adică 11.488 de persoane, așa cum s-a întâmplat și în ultimele zile.

În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate 7.909.767 de persoane, iar 7.763.161 au primit schema completă. De asemenea, 1.943.278 de persoane au fost vaccinate cu doza a treia.

Cel mai mare număr de vaccinări administrate în România într-un interval de 24 de ore a fost înregistrat pe 27 octombrie, atunci când autoritățile au anunțat că peste 150.000 de persoane au fost vaccinate, dintre care 111.556 cu prima doză. Ulterior, ritmul vaccinării a început să scadă.

Aproape 19.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore cu serul Pfizer, acesta fiind cel mai folosit vaccin. Dintre ele, 2.309 de persoane au primit doza inițială a vaccinului, 4.834 au făcut rapelul, iar alte 11.853 s-au prezentat la vaccinarea cu doza booster.

În același interval, 4.571 de oameni au optat pentru serul Johnson&Johnson, dintre care 511 pentru doza a treia. Alte 1.388 de persoane au fost vaccinate cu Moderna, iar 28 au ales serul AstraZeneca, dintre care doar una pentru doza inițială.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 13 reacții adverse, dintre care 7 la persoane vaccinate cu serul Pfizer, una după administrarea vaccinului Moderna și alte 5 în urma vaccinării cu Johnson&Johnson.

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/12/tabel-situatie-vaccinari22-12.pdf" title="Tabel-situatie-vaccinari_22.12"]

Numărul de persoane vaccinate în ultimele șapte zile:

  • 22 decembrie – 24.983 (6.459 cu prima doză, 5.029 cu rapelul și 13.495 cu a treia doză)
  • 21 decembrie – 28.084 (6.883 cu prima doză, 6.630 cu rapelul și 14.571 cu a treia doză)
  • 20 decembrie – 29.818 (6.611 cu prima doză, 7.840 cu rapelul, 15.367 cu a treia doză)
  • 19 decembrie – 20.879 (3.301 cu prima doză, 6.708 cu rapelul, 10.870 cu a treia doză)
  • 18 decembrie – 28.320 (4.556 cu prima doză, 8.638 cu rapelul, 15.126 cu a treia doză)
  • 17 decembrie – 36.188 (7.427 cu prima doză, 10.424 cu rapelul, 18.337 cu a treia doză)
  • 16 decembrie – 32.625 (6.616 cu prima doză, 9.357 cu rapelul, 16.652 cu a treia doză)
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17:11
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:34
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
MONDEN
Irinel Columbeanu
18:16
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
Mihai Gadea si Oprah Winfrey, revedere la București
17:00
Ce a dezvăluit Mihai Gâdea după revederea cu Oprah Winfrey la București: „Unul dintre marile ei daruri”
POLITIC
Sorin Grindeanu
17:51
Sorin Grindeanu a anunțat că PSD va decide luni dacă-l susține pe Siegrfied Mureșan: „Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan”
Nicușor Dan desemnare Siegfried Mureșan
BREAKING NEWS
17:21
Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru rolul de premier al României. Mureșan: „Accept propunerea”
Ultimele știri
18:30
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
07:00
Rezultatele loto din 17 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
18:26
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
18:24
Doi români l-au jefuit pe „părintele” Peppa Pig: ce au furat din vila de 10 milioane de lire din Marea Britanie
TRENDING
10:09
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
InterviuExclusiv
13:43
Cât are pensia Serghei Mizil: „Toată ziua stau în vacanță”
Unul dintre creatorului serialului de animație Peppa Pig a fost jefuit de 2 români. Sursă foto: nfts.co.uk
18:24
Doi români l-au jefuit pe „părintele” Peppa Pig: ce au furat din vila de 10 milioane de lire din Marea Britanie
O turistă a plătit 72 de euro la o cafenea din Piața San Marco, Veneția. Sursă foto: Profimedia.
16:12
Notă de plată absurdă la o cafenea din Veneția: cât a costat-o pe o turistă muzica live ascultată în timpul mesei
O jurnalistă care scrie pentru o publicație online
16:09
Peste 200 de angajați, concediați de patronul unuia dintre cele mai mari ziare din Marea Britanie. Cine le ia locul
Considerat un cancer blând, cancerul tiroidian poate afecta oasele
15:57
Mitul cancerului „blând” care îți poate afecta oasele. De ce este vital să îți verifici tiroida la timp
Imagine cu o femeie care spală un pui la chiuveta din bucătărie
15:55
De ce nu ar trebui să speli niciodată puiul înainte de a-l găti
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
12:06
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
12:49
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
16:17
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
08:17
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Termocentrala Rovinari fotografiată din elicopter, cu fum ieșit pe turnurile de evacuare. Foto: Hepta
15:24
Rovinari vrea să transporte lignit cu camionul: fără cărbune suficient, Complexul Oltenia s-ar putea închide
Raluca Dumitra
14:36
5 știri eJobs: Peste 9 milioane de aplicări pe eJobs în primele 8 luni ale anului, dar tinerii până în 24 ani spun că le e mai greu să-și găsească job
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor