Peste 61.000 persoane au fost vaccinate împotriva coronavirusului, la nivel național, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor anunțate miercuri, 29 septembrie, de Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților privind Vaccinarea anti-COVID (CNCAV).
Este a doua zi la rând când crește numărul persoanelor vaccinate. După o săptămână în care numărul de imunizați în 24 de ore a pendulat între 11.000 și aproape 20.000, marți, în prima zi de administrare a dozei 3 - sau „booster”, au fost aproape 43.000 de persoane vaccinate, iar miercuri s-a ajuns la peste 61.095.
„Secretul” creșterii stă în numărul celor care s-au prezentat pentru doza 3. Marți au fost 20.387, iar miercuri, 36.885 - peste jumătate din totalul persoanelor vaccinate.
Și numărul celor care s-au vaccinat miercuri cu prima doză a fost mai mare cu 1.720 față de marți: 21.420. La rapel s-au prezentat 2.790 de oameni.
În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România, au primit prima doză de ser anti-COVID 5.523.983 de persoane, iar 5.368.131 au îndeplinit schema completă de imunizare.
În ultimele 24 de ore, pentru vaccinul Johnson & Johnson au optat 12.267 persoane. Acesta este singurul ser care se administrează în doză unică.
Vaccinul produs de Pfizer a fost ales de 8.848 de persoane pentru prima doză, 2.648 la rapel și 35.425 ca a treia doză. Și Moderna este disponibil pentru „booster”, și a fost ales de 1.460 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost raportate 11 reacții adverse, dintre care 7 la vaccinul Pfizer și 4 la Johnson & Johnson.
Persoanele care au mai mult de şase luni de la vaccinarea anti-COVID-19 pot solicita, de marți, o a treia doză. Programările se pot face atât pe platforma online Ro-Vaccinare, cât și direct la un centru de vaccinare, doar cu buletinul.
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/09/tabel-situatie-vaccinari29-09-2021.pdf" title="Tabel situatie vaccinari_29.09.2021"]