De ce au crescut prețurile pe piețele internaționale

Marți dimineață, comercianții au reacționat la o combinație de riscuri care pot afecta aprovizionarea globală: atacurile cu drone ale Ucrainei asupra unor instalații energetice din Rusia și deteriorarea relațiilor dintre Statele Unite și Venezuela. Ambele situații au ridicat temeri că piața petrolului devine din nou instabilă.

Astfel, petrolul Brent a urcat la 63,31 dolari pe baril, adică o creștere de 14 cenți (0,2%). West Texas Intermediate (WTI), petrolul de referință din SUA, a crescut cu 18 cenți, ajungând la 59,50 dolari pe baril, un avans de 0,3%. Luni, 1 decembrie, ambele tipuri de petrol crescuseră deja cu peste 1%.

Pentru România, aceste creșteri contează pentru că benzina și motorina sunt influențate direct de prețul internațional al țițeiului, element care intră în costul final al carburanților.

Atacurile cu drone din Marea Neagră au pus presiune suplimentară

Consorțiul Caspian Pipeline Consortium (CPC) a anunțat că a reluat transporturile de petrol de la unul dintre punctele sale de ancorare din Marea Neagră, după atacul major cu drone din 29 noiembrie. Publicația rusă Kommersant a scris, citând surse anonime, că doar punctul SPM 1 a fost repus în funcțiune, în timp ce SPM 2 a rămas avariat.

Analiștii de la Ritterbusch and Associates spun că situația arată cât de departe este încă un acord de pace. „Acțiunea militară susține opinia noastră că un acord de pace este foarte puțin probabil în viitorul apropiat”, au transmis ei, atrăgând atenția că și piața motorinei ar putea deveni din nou tensionată.

Negocierile blocate influențează piețele

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat luni că obiectivul Ucrainei rămâne apărarea suveranității și obținerea unor garanții solide de securitate. El a subliniat însă că partea teritorială a discuțiilor rămâne „cea mai complicată”.

Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, urmează să se întâlnească cu Vladimir Putin, un alt element atent urmărit de piețele energetice, pentru că orice zvon despre negocieri influențează prețul petrolului.

Tensiuni și între SUA și Venezuela: „Spațiul aerian ar trebui considerat închis”

Un alt factor care pune presiune pe prețuri este situația din Venezuela. Analiștii ANZ avertizează că presiunile crescânde ale SUA asupra Caracasului ar putea afecta exporturile de petrol ale țării.

Un oficial american de rang înalt a confirmat că președintele Donald Trump a discutat strategia privind Venezuela cu consilierii săi. Sâmbătă, Trump a declarat că spațiul aerian deasupra Venezuelei „ar trebui considerat în întregime închis”, fără a oferi detalii. Iar piețele interpretează astfel de declarații ca semn că exporturile venezuelene ar putea fi perturbate.

OPEC+, alianța marilor producători de petrol, a anunțat că va păstra creșterea ușoară a producției pentru luna decembrie, urmând ca în primul trimestru din 2026 să facă o pauză. Organizația se teme că o producție prea mare ar putea duce la un surplus pe piață.

Analiștii de la Ritterbusch cred că, pe termen lung, situația globală ar putea să împingă din nou prețurile în jos. „Probabilitățile ca WTI să ajungă la 55 de dolari și Brent la 59 de dolari rămân destul de mari”, au transmis ei.

Ce înseamnă toate acestea pentru șoferii români

Deși România nu stabilește direct prețul petrolului, carburanții de la noi sunt influențați puternic de cotațiile internaționale. Dacă petrolul continuă să crească și tensiunile globale se amplifică, e posibil ca și prețurile la pompă să urce.

Nu imediat și nu automat, pentru că prețul final include și taxe, accize, curs valutar și costurile benzinăriilor, dar presiunea există. Șoferii români ar trebui să se aștepte la o perioadă cu prețuri mai volatile și, posibil, la scumpiri treptate dacă piața internațională rămâne tensionată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.