”Pentru a reduce riscul atacurilor cibernetice și pentru a-și impulsiona creșterea, companiile din România ar trebui să evalueze ce software au în rețelele lor și să elimine software-ul nelicențiat, arată studiul BSA | The Software Alliance,
2018 Global Software Survey.

Studiul, lansat astăzi, arată că în România, 59% din software-ul instalat pe computere nu este licențiat corespunzător. Această cifră reprezintă o scădere cu 1 punct procentual a ratei de utilizare de software nelicențiat, comparativ cu studiul anterior al BSA, publicat în 2016”, potrivit unui comunicat al BSA.

La nivel mondial, media este de 37%, în scădere cu 2 procente față de 2016.

Pierderi de 359 miliarde de dolari pe an

”Malware-ul asociat software-ului nelicențiat costă companiile din întreaga lume aproape 359 miliarde de dolari pe an”, se mai arată în comunicat.

Studiul mai arată că atunci când companiile adoptă măsuri pragmatice pentru gestionarea software-ului, atunci profiturile acestora cresc cu 11%.

În fine, acesta mai precizează că firmele pot face economii de până la 30% cu software-ul, dacă implementează un program solid de gestionare a resurselor software și de optimizarea a licențelor.

România pregătește prima lege privind apărarea și securitatea cibernetică, iar agenții economici ar putea primi amenzi foarte mari.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
Observatornews.ro
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI