Concret, persoanele care conduc un autoturism cu Inspecția Tehnică Periodică (ITP) expirată riscă să fie sancționate cu două contravenții rutiere și să primească o amendă semnificativă.

Amenda pentru circulație cu ITP expirat

Conducerea unui autoturism fără ITP valabil se sancționează cu o amendă cuprinsă între 9 și 20 de puncte de penalizare. Având în vedere creșterea valorii punctului de amendă, șoferii în această situație vor plăti între 1.822,5 lei și 4.050 de lei.

De asemenea, utilizarea unui vehicul cu înmatricularea suspendată este pedepsită cu o sancțiune de 20 de puncte de amendă, echivalentă cu 4.050 de lei. Astfel, cele două amenzi aplicate pentru aceste încălcări pot ajunge la un total de 8.100 de lei.

Certificatul de înmatriculare va fi reținut

Conducătorii auto care circulă cu un autoturism fără ITP valabil vor avea certificatul de înmatriculare reținut. Pentru a-l recupera, aceștia sunt obligați să efectueze Inspecția Tehnică Periodică.

Cât a crescut punctul de amendă în 2025

Salariul minim brut a crescut de la 3.700 de lei la 4.050 de lei începând cu 1 ianuarie 2025, ceea ce a dus la majorarea punctului de amendă de la 165 de lei la 202,5 lei.

Amenzi pentru șoferii care nu poartă centura sau utilizează telefonul mobil la volan

Strategia elaborată sub coordonarea lui Călin Georgescu prin care România se angaja să susțină „aspirațiile europene și euroatlantice” ale Ucrainei
Recomandări
Strategia elaborată sub coordonarea lui Călin Georgescu prin care România se angaja să susțină „aspirațiile europene și euroatlantice” ale Ucrainei

Începând din acest an, dacă un șofer nu poartă centura de siguranță, va trebui să plătească o amendă cuprinsă între 405 și 607 lei.

În cazul în care șoferul folosește telefonul mobil în timpul condusului, amenda poate ajunge până la 1.620 de lei.

De asemenea, în cazul în care șoferul este prins conducând sub influența alcoolului, amenzile pot depăși 4.000 de lei.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Libertateapentrufemei.ro
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Scenariu negru după discuția Trump-Putin: „Rusia ia totul. Ucraina și Europa, nimic. NATO rămâne o alianță pe hârtie”
Adevarul.ro
Scenariu negru după discuția Trump-Putin: „Rusia ia totul. Ucraina și Europa, nimic. NATO rămâne o alianță pe hârtie”
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Un cuplu din UK a zburat până în Italia pentru o zi, fiindcă o ieşire în Londra ar fi costat de trei ori mai mult
Observatornews.ro
Un cuplu din UK a zburat până în Italia pentru o zi, fiindcă o ieşire în Londra ar fi costat de trei ori mai mult
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane
HOROSCOP
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI