Ploi de până la 80 l/mp, furtuni cu descărcări electrice și ninsori puternice. Harta unde vor lovi fenomenele meteo extreme

Comentează

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare meteo generală de fenomene extreme. Meteorologii anunță ploi de până la 80 l/mp, furtuni cu descărcări electrice și chiar ninsori puternice, în următoarele zile, în mare parte din țară.

Avertizare generală de la ANM de fenomene meteo extreme

Avertizarea generală de la ANM este valabilă de astăzi, 27 martie, de la ora 10.00 și până luni, 30 martie 2026, la ora 10.00.

„Temporar vor fi intensificări ale vântului, vineri (27 martie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (28 martie) în cea mai mare parte a țării, iar duminică (29 martie), în sud-est și pe alocuri în vest, cu viteze în general de 45-55 km/h. La munte, mai ales la altitudini mari, vor fi rafale de peste 70-80 km/h. Ploile se vor extinde dinspre sud-vest și vor cuprinde treptat toate regiunile. La munte, la altitudini mai mari de 1.600 m, la început în Carpații Meridionali, apoi și în restul zonelor montane va ninge, se va depune strat de zăpadă, local consistent și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 20-25 l/mp și local de peste 40-60 l/mp. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar în sud-vest și sud, vineri și sâmbătă pe arii restrânse vor fi descărcări electrice", se arată în avertizarea de la ANM.

Arhiva foto

Cod galben de ninsori și viscol

Specialiștii ANM au mai emis și o avertizare de tip cod galben de ninsori și viscol, valabilă în același interval, respectiv 27 martie, ora 10.00 - 30 martie, ora 10.00.

„În intervalul menționat în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Moldovei va ploua însemnat cantitativ. Vor fi mai ales averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice în după-amiaza și seara zilei de vineri (27 martie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (28 martie). La munte precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini mai mari de 1.600 m, în Carpații Meridionali și Orientali va ninge, se va depune strat de zăpadă, local consistent, cu grosimi în medie de 40-50 cm și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului, se vor acumula cantități de apă de 40-60 l/mp și pe alocuri de peste 70-80 l/mp”, au arătat meteorologii ANM.

Avertizări cod galben de vânt cu rafale de 100 km/h

ANM a mai emis, astăzi, două avertizări de tip cod galben de vânt, după cum urmează:

  • Vineri, 27 martie 2026, între orele 10.00 și 22.00 în următoarele județe: Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Mureș, Harghita, Dolj, Olt, Argeș, Brașov, Covasna, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Buzău, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Ilfov și București;
  • Între vineri, 27 martie, de la ora 22.00, și sâmbătă, 28 martie, ora 17.00, în județele: Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Ilfov și București.

Cum va fi vremea în București

De vineri dimineață și până sâmbătă, în București, vremea va fi vântoasă. Înnorările se vor accentua treptat și, începând din orele serii, va ploua moderat cantitativ (10-20 l/mp). Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50-65 km/h. Temperatura maximă va fi de 16... 17 grade Celsius, iar cea minimă, de 6... 7 grade Celsius.

De sâmbătă dimineață și până duminică dimineață, cerul va fi noros și va ploua moderat cantitativ (10-15 l/mp). Vântul va sufla moderat, cu intesificări în prima parte a zilei, când se vor atinge viteze de 50-55 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade Celsius, iar cea minimă va fi de de 5... 7 grade Celsius.

De duminică dimineață și până luni, 30 martie, cerul va avea înnorări și va ploua moderat cantitativ (10-20 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 11... 12 grade Celsius, iar cea minimă, de 6... 7 grade Celsius.

Vremea de Florii și de Paște în 2026

Tot astăzi, ANM a anunțat și prognoza meteo de Florii și de Paște, respectiv pentru perioada 30 martie - 26 aprilie 2026.

De Florii și de Paște, specialiștii anunță temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea zonelor ţării. Ploile însă vor fi excedentare în prima parte a intervalului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Ioana Flora, Bogdan Dumitrache și Bogdan Albulescu
12:10
Cine sunt actorii care se alătură distribuției „Inimă sub acoperire”, noul serial de la Antena 1
Adela si Radu Valcan
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
12:18
Bucureștenii se sufocă sub un miros insuportabil de gunoi și ars. Oamenii, disperați, stau cu geamurile închise și cer răspunsuri: „Este revoltător! Ce respirăm?”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește