Potrivit informațiilor transmise de ISU Prahova, apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 04:00. 

„În această dimineaţă, în jurul orei 04:00, am fost solicitaţi să intervenim pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la o locuinţă din municipiul Ploieşti, pe strada Căliman. La locul indicat au fost mobilizate, de urgenţă, 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autocisternă şi o ambulanţă SMURD.”, a transmis ISU Prahova.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Pompierii au acționat pentru a limita propagarea flăcărilor, reușind să evite afectarea altor construcții. 

„Pompierii au reuşit să localizeze incendiul şi, astfel, nu au existat alte construcţii afectate. Evenimentul nu a fost soldat cu victime omeneşti. Pompierii au reuşit să salveze 15 câini din respectiva gospodărie. O pisică şi alţi 5 câini au fost găsiţi decedaţi”, se arată în informarea ISU.

Incendiul a fost lichidat complet, iar pompierii acționează în continuare pentru îndepărtarea efectelor negative și pentru stabilirea cauzei probabile a izbucnirii focului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.