„Biserica Română nu este stăpâna sărbătorilor de peste an”, a explicat președintele PMP, pentru gândul.info. Cătălin Bulf a precizat că nu este vorba despre un calendar, ci despre „icoană, e un tablou… și ăla prelucrat”.
„La mine pe calendare nu apare nici creştin, nici ortodox, nici cruce, nici icoană. Sărbătorile nu sunt ale Bisericii, sunt ale cetăţenilor. Nu e un calendar creştin-ortodox. Nu scrie pe el aşa ceva. Scrie Calendar – Sărbătorile Anului 2017. Nu e de icoană, e un tablou…şi ăla prelucrat”, a declarat Bulf.
PMP Argeș a distribuit calendare religioase cu Adam și Eva. PSD a împărțit calendare cu Fecioara Maria
Pentru că suntem în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, liderul PMP Argeș și-a atacat adversarii politici.
„PSD-ul e incult, noi suntem nişte băieţi subţiri, să fie foarte clar! Nu e loc de asocieri. Ei şi-au distribuit calendarele în biserici, la popi. O să vedeţi că nu o să fie niciun proces între Biserica Ortodoxă Română şi PSD, pentru că printre preoţi se regăseşte şi un membru marcant al PSD. Noi am încercat să dăm o informaţie în plus, atâta tot. Am distribuit nenumărate exemplare. N-am împărţit în oraşe, ci doar la comune. Am respectat tot ce prevede legea”, a menționat Cătălin Bulf.
PSD Argeş a împărţit peste 5.000 de calendare ortodoxe cu sigla partidului, sub icoana Fecioarei Maria cu pruncul în braţe. Ion Georgescu, preşedinte executiv PSD Argeş, a declarat pentru cotidianul Adevărul că nu au fost singurii care au împărțit astfel de calendare.
“Numai PSD-ul a dat calendare? N-a dat şi PMP-ul?! Noi am completat ce au dat ei. Dacă oamenii au solicitat, am oferit. Sunt ortodocşi credincioşi care n-au un calendar. S-a făcut la cererea cetăţenilor. E gratuit. Preoţíi le dau cu 10-15 lei, iar la oraş, cu 20 de lei. Aşa am auzit, Nu sunt preot ca să ştiu. Noi suntem ortodocşi, suntem în luna cadourilor, a Crăciunului şi dacă oamenii au cerut, le-am dat. Nu scrie pe ele: Votați PSD! ci ”Vă urează La Mulţi Ani”, a spus Georgescu.
Inițiativa a stârnit controverse, iar Biserica Ortodoxă a criticat asocierea nefastă dintre „elementul religios și elementul politic”.
Ce spune legea?
sursă foto: gândul.info
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_95fa15ed258d45060421a5266d46101b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_131ced81bbc59cd288fed12106d34346.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4caa10817c4befcaf1b1e9b56defdfb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_101001928214d9566d05533ba52edaf1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_69aea4de16198f50d703d6f6cba97abf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_abdffa50689e1132b1a06d5fe0f0f982.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_463062c5661d5e741ff7a80854760f28.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_726b6631f3d2ccc57d9d33b2632489d1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_25885fd1bbf1b3cb0ca3d9ee614ff4dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_038474215b212ead7b6c8efa313aa779.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0fb2a5a8f0f8036c57ca23db8880f895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_66d84a23bf84e2a89758beacd5d711d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_c73821ca363a5bf7d4f5d9dece326cf9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_627884c5d9a226a64e1d600e7a880306.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6e8658f4807097f71b66d344d8506413.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ab20877a897ee99dcdfeb8f6999d64b8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_18d26733093d30f1c80227be4e844bbb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_19cec77a845a349deba9619f5b8a9ae3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_065eacc0aa03cfc170fa473684b0ecc9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b019858492e932806249eb50b5965dc5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_8b144c94438e60739adf9f1f1b6b8349.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_444bc12e7ccd5bab3548563a191f1150.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_647a271ae8a5379b03a34e9f7e3e30e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cine-este-sanda-nicola-noua-sefa-a-pnl-sector-2-si-explicatia-lui-ilie-bolojan-e1787313248536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cristian-ghinea-spune-ca-adrian-vestea-este-o-unealta-bleaga-a-sri-si-il-invita-pe-viziteu-sa-reintre-in-cazarma-e1781436291137.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/anca-dumitra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gabriella-barbu-ispita-lui-montoya-insula-iubirii-2026-antena-1-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4416a3d91f668b45f8ad1042f83c4a20.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/traian-basescu-gettyimages-466042793-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/aglomeratie-aeroport.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-22-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/geamantan-si-medicamente.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/control-securitate-aeroport.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/steag-rosu-litoral.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/papoutsakia-vinete-umplute.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/borcane-cafea-boabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/canicula-romania-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/frauda-online-care-floseste-imaginea-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/posibil-fragment-drona.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/panouri-solare-si-eoliene.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/protest-studenti-invatamant--foto-dumitru-angelescu-image-2026-02-25-at-12-47-212-1-e1787230079726.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-gettyimages-2286342896-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.