Liderul PMP a spus că „există o criză legată de resurse” şi acestea pot fi obţinute din eliminarea subvenţiilor alocate partidelor politice, care pot funcţiona „cu un minim necesar”.

„PMP propune ca Parlamentul să adopte în această sesiune o iniţiativă legislativă pe care noi o vom depune. Este inadmisibil să risipim foarte mulţi bani pentru activitatea partidelor politice. Partidul nostru va propune eliminarea subvenţiilor pentru partidele politice. Este un lucru de nepermis ca in viaţa politică românească să existe partide care n-au participat la alegeri, au participat doar la jocuri de culise şi să beneficieze de subvenţii. Credem că această economie pe care o vom face la bugetul de stat va fi foarte utilă pentru guvern pentru a găsi bani în plus şi pentru pensii şi pentru alocaţii. Cred că partidele îşi pot desfăşura activitatea cu un minim necesar, astfel încât să facem economie la bugetul de stat”, a declarat Tomac, la Parlament.

PMP a mai depus un amendament prin care cere ca preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi prin vot direct al cetăţenilor. „Prin votul tuturor cetăţenilor preşedintele de CJ să fie ales, în cele două tururi care sperăm că vor exista”, a precizat Tomac.

El a reafirmat că PMP este pentru eliminarea pensiilor speciale, „create din raţiuni politicianiste”.

„Trebuie să avem un sistem de pensii echilibrat, în funcţie de cât am contribuit fiecare. O lege a pensiilor trebuie să reflecte realitatea în acord cu evoluţia societăţii şi cu situaţia economică, nicidecum aceste discrepanţe care creează umilinţă în societate. Tocmai de aceea vom vota pentru eliminarea pensiilor speciale”, a mai spus liderul PMP.

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Tânăr informatician dispărut de o săptămână, găsit mort. Era atârnat de un stejar, lângă o fermă din Pavia, Italia
Observatornews.ro
Tânăr informatician dispărut de o săptămână, găsit mort. Era atârnat de un stejar, lângă o fermă din Pavia, Italia
Horoscop 25 septembrie 2021. Gemenii au acces la un anumit grad de armonie, dar nu fără să investească și ei ceva
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2021. Gemenii au acces la un anumit grad de armonie, dar nu fără să investească și ei ceva
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
Știrileprotv.ro
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
Urmărește cel mai nou VIDEO