atentatele din Statele Unite l-au facut sa isi schimbe programul. intre timp, bazandu-se pe arhivele din Germania, istorici romani au confirmat ca tatal lui Schroeder chiar este inmormantat in mica localitate clujeana. Cancelarul german se va afla, joi si vineri, in Romania, la trei ani de la proiectarea vizitei si la 60 de ani de la moartea tatalui sau.
Gerhard Schroeder, Michael Howard, Horst Kohler sunt doar cativa dintre politicienii care fac jocurile in Europa. Alaturi de alte nume cunoscute, inclusiv din Israel, Statele Unite si Franta, ei au, mai ales prin parinti, legaturi cu Romania, lucru luat in calcul de oficialii de la Bucuresti. O puternica legatura cu Romania are presedintele Germaniei, Horst Kohler. Fost director al Fondului Monetar International, el a fost ales, recent, sef al statului german. Desi s-a nascut in Polonia, mama sa provine dintr-o localitate din zona Brasovului. in 1943, anul nasterii lui Horst Kohler, parintii sai, etnici germani, au parasit Romania si s-au stabilit in Polonia, in apropierea granitei cu Germania. Apoi au ajuns in RDG si, ulterior, in Germania federala.
„Filiera germana” cu Romania cuprinde si membri ai SPD, social-democratii germani. Detlev von Larcher, politician SPD, s-a nascut la Sibiu. Ca multi alti etnici germani, a parasit Romania cu familia, pe cand era copil, in anii ’60. Acum isi petrece concediile si in Romania, chiar daca nu mai vorbeste limba. Mai stie sa spuna „multumesc” si „noroc”. Von Larcher a fost parlamentar la Berlin peste zece ani.
in Franta, proaspatul eurodeputat Pierre Moscovici e fiul sociologului Serge Moscovici, plecat din Romania. Pierre Moscovici a facut mai multe vizite in Romania, pe cand detinea portofoliul Afaceri Europene in Guvernul de la Paris. El a mentionat originea sa in discutiile cu oficialii romani.
Bernard Hecht, evreu din Romania, a fugit din tara in 1939 si a ajuns in Tara Galilor, unde si-a schimbat numele in Howard. Peste cateva zeci de ani, fiul sau, Michael, a ajuns liderul Partidului Conservator britanic. Rivalul lui Tony Blair e asteptat in Ruscova, satul natal al tatalui sau, dar nu a dat prea multe semne ca ar vrea sa faca o asemenea vizita. Ziaristii britanici au scris chiar ca Howard e rezervat in legatura cu subiectul Romania. Desi nu are reputatia unui om cu umor, comentariile legate de tara de origine a tatalui sau i-au dat ocazia lui Howard sa delecteze tabloidele britanice cu glume despre Dracula.
Aceasta „harta” politica traverseaza si Oceanul. Fostul purtator de cuvant al Casei Albe, Ari Fleischer, l-a insotit pe presedintele George W. Bush in vizita pe care acesta a facut-o la Bucuresti, in urma cu doi ani. A fost un prilej sa se afle ca Fleischer are radacini in Romania. El a dezvaluit, chiar la Palatul Cotroceni, ca mama lui s-a nascut la Oradea. „Cum, si eu n-am stiut pana acum?!”, a reactionat Bush. Mai mult, el a incercat sa glumeasca, spunandu-i lui Fleischer ca, probabil, acesta este motivul pentru care nu il inteleg ziaristii.
Purtatorul de cuvant a avut aceeasi soarta cu predecesorii sai, dintre care nici unul nu a reusit un mandat de patru ani la Casa Alba. Cu un an inaintea expirarii mandatului lui Bush, Fleischer a parasit postul, pentru a-si consacra mai mult din timp familiei.
in Israel, politicieni de origine romana au ajuns destul de sus. Abraham Poraz, din 1988 membru al Knesset-ului (Parlamentul israelian), a devenit ministru de Interne. El s-a nascut la Bucuresti, fiind primul israelian de origine romana ajuns intr-un post de top.
si despre Danny Yatom, fost sef al serviciului secret israelian Mossad, au existat zvonuri ca parintii sai ar fi fost de origine romana. De asemenea, diplomati ai Israelului la Bucuresti au asemenea legaturi cu Romania. si sotia lui Ariel Sharon ar fi fost originara din Romania, mai precis din Brasov. O asemenea prezenta masiva se explica si prin numarul mare de imigranti ajunsi din Romania in Israel, spun oficialii romani.
Diplomatii romani afirma ca descoperirea unor asemenea lucruri poate reprezenta o ocazie pentru noi in cadrul negocierilor politice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.