Purtătorul de cuvânt de la Parchetul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, Lucian Răduică a declarat, marţi, că a fost deschis dosar penal pentru ultraj în cazul unei femei care a agresat un poliţist de la Biroul Rutier al municipiului Drobeta Turnu Severin, potrivit Mediafax.
„În timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, pe strada Crişan, din municipiul Drobeta Turnu Severin, poliţistul Constantin Bărbulescu de la Poliţia Drobeta Turnu Severin, Biroul Rutier, a oprit în trafic, un autoturism. În timp ce poliţistul încerca să îl legitimeze pe şofer, la faţa locului au venit două femei, iar una dintre acestea l-a muşcat de mâna stângă pe agent. În cauză se fac cercetări pentru ultraj”, a spus procurorul Lucian Răduică.
Poliţistul l-a oprit în trafic, duminică seară, pe şofer, întrucât a trecut cu autoturismul pe culoarea roşie a semaforului, într-o intersecţie din oraş, iar soţia acestuia l-a îmbrâncit pe poliţist şi l-a muşcat de degetul de la mâna stângă, spun oamenii legii.
„În timp ce desfăşura activităţi de supraveghere a traficului rutier la intersecţia străzii Crişan cu Bulevardul Mihai Viteazu din Drobeta Turnu Severin, poliţistul a oprit pentru control un autovehicul în care se aflau patru persoane. Şoferul acestuia a trecut pe culoarea roşie a semaforului. La solicitarea documentelor, şoferul a înmânat documentele motivând că nu are timp să aştepte pentru că se grăbeşte, totodată a devenit recalcitrant”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi.
Şoferul care a trecut pe culoarea roşie a semaforului a rămas fără permis de conducere.
Alte cazui de polițiști mușcați de persoane agresive
21 mai 2010
8 august 2012
27 august 2014
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro