Acum e limpede ca ancheta a fost facuta prost. Poate ca seful Politiei Romane ar trebui sa reteze niste capete, pentru ca atunci cand se inregistreaza succese sa existe motivarea primelor.
Robert Ciobanu a fost unul din putinii suspecti care nu a reusit sa treaca de testul cu detectorul cu minciuni (n.r. poligraf), proba efectuata imediat dupa disparitia Larisei din apartament. A reiesit clar ca a mintit in momentul in care a fost intrebat unde a fost in intervalul in care fetita a disparut. Cu toate acestea, politistii nu au continuat ancheta. Dand dovada de sange rece, la acea vreme Robert a cerut politistilor sa il gaseasca pe rapitor si sa-l condamne la inchisoare pentru faptele sale. Stia bine ca politistii intrasera in subsol, deschisesera boxele si doar plimbasera razele lanternelor pe deasupra acareturilor depozitate acolo. Cautarea fetitei disparute durase doar 3-4 minute.
Aceiasi politisti stiau ca intre tatal Larisei si Robert a avut loc un incident dupa ce baiatul a picat testul poligraf. Constantin Chelaru l-a prins atunci pe Robert pe scara blocului, i-a pus cutitul la gat si, disperat, i-a cerut sa-i spuna unde e fetita. Pustiul i-a raspuns senin: “De unde sa stiu eu unde e fata ta?”. Anchetatorii insa au considerat episodul un fapt banal, iar seful IPJ Iasi, comisarul Gheorghi Plai, a parut de multe ori agasat de insistentele tatalui Larisei cu privire la vecinul elev. Ba mai mult, unele voci din Politie au acreditat ideea ca insusi Constantin Chelaru (foto) poate fi ucigasul fiicei sale. Pentru toate acestea tatal copilei le poate cere socoteala politistilor in justitie.