Ponta a spus că obligativitatea respectării deciziei convenite la Bruxelles prin Tratatul de guvernanţă fiscală se poate face printr-o lege specială, în temeiul articolului 148 din Constituţie, care prevede că legile legate de tratatele europene se face de către Parlament, în şedinţă comună, cu votul a două treimi dintre senatori şi deputaţi.
Co-preşedintele USL a criticat faptul că preşedintele Traian Băsescu „a semnat”, la Bruxelles, tratatul de guvernanţă fiscală fără a avea un mandat în acest sens şi în lipsa unei dezbateri interne.
Ponta a spus că USL este de acord cu implementarea deciziilor luate la Bruxelles şi a prezentat un plan al Uniunii, în cinci paşi.
USL propune înfiinţarea unui Comitet de criză Putere-Opoziţie-BNR, pentru găsirea celor mai rapide soluţii de adoptare a deciziilor de la Bruxelles şi de reducere a deficitelor.
Potrivit USL, nu este necesară modificarea Constituţiei pentru impunerea regulii privind deficitul maximal, ci de o lege specială, adoptată cu votul a două treimi din numărul senatorilor şi deputaţilor.

Preşedintele Băsescu a subliniat că una dintre prevederile acordului se referă la obligaţia statelor care aderă la acesta de a include în legislaţia naţională angajamentul pentru „buget naţional echilibrat şi în surplus”, ceea ce înseamnă că deficitul structurat nu trebuie să depăşească 0,5% din PIB.
Şeful statului a menţionat că actul normativ prevăzut în acord pentru înscrierea acestei prevederi, „în cel mai scurt timp”, este „Constituţia sau o lege echivalentă cu Constituţia”. El a precizat că introducerea prevederii în Constituţie sau într-un act echivalent va fi constatată de Curtea de justiţie a UE.
„România nu are act echivalent cu Constituţia, şi aici niciun politician nu ar trebui să se joace. (…) Take it or leave it”, a mai spus Băsescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.