În data de 26 aprilie 2013 inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud, acţionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra a două containere sosite din China pentru două societăţi comerciale din Bucureşti. Ca urmare a acestui control, inspectorii vamali au reţinut 450 portofele de damă inscripţionate Gucci, Louis Vuitton şi Chanel şi 9 540 seturi de jucării ce aveau însemnele Disney, Scrable, My Little Poney, Thomas&Friends. Toate articolele sunt susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor respective, iar dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul produselor originale, valoarea lor s-ar fi ridicat la aproximativ 77 000 euro. Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile contrafăcute au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
 

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
“Durere mare, peste firea omenească”. Georgel, pompierul călcat de autospecială, condus pe ultimul drum.Sicriul învelit în drapel, cărat de colegi într-o tăcere adâncă
Observatornews.ro
“Durere mare, peste firea omenească”. Georgel, pompierul călcat de autospecială, condus pe ultimul drum.Sicriul învelit în drapel, cărat de colegi într-o tăcere adâncă
Horoscop 22 mai 2022. Săgetătorii se simt revoltați de anumite aspecte din comportamentul celor din anturajul lor
HOROSCOP
Horoscop 22 mai 2022. Săgetătorii se simt revoltați de anumite aspecte din comportamentul celor din anturajul lor
Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut, plin cu bani și acte. Au cerut în schimb un singur lucru
Știrileprotv.ro
Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut, plin cu bani și acte. Au cerut în schimb un singur lucru
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Orangesport.ro
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“