Soții la război, ele acasă: portretul femeii ruse între dor, frică și loialitate

Credința ca scut

Anna, în vârstă de 27 de ani din Tomsk, își îmbrățișează rolul de soție de soldat cu o devoțiune neclintită. Soțul ei, ofițer, servește în Ucraina de șapte luni. Anna evită să urmărească știrile, bazându-se doar pe informațiile primite de la soțul ei.

„Nu am nevoie să știu ce se întâmplă. Soțul meu îmi spune tot ce trebuie să știu,” explică ea. „Aștept apelurile lui, și asta este suficient.”

Anna și-a lansat blogul pentru a împărtăși povești de reziliență și mândrie națională. Ea vede așteptarea ca pe o datorie patriotică.

„În fiecare seară aprind o lumânare și mă rog pentru el,” mărturisește Anna. „Cred din toată inima că ceea ce face este corect. Această așteptare – este linia mea de front. Datoria lui este acolo, a mea este aici.”

Pentru Anna, Rusia este „cea mai bună țară din lume cu cel mai bun președinte.” Credința ei în cauza pentru care luptă soțul său este neclintită.

Umorul ca mecanism de apărare

Yulia, 24 de ani, din Sankt Petersburg, are o experiență diferită. Ea nu și-a dorit ca soțul ei să semneze un contract cu armata.

„I-am spus să nu o facă, dar nu m-a ascultat. Voia să plătească mai repede ipoteca noastră,” spune ea. Bonusul de semnătură de 1,8 milioane de ruble a fost motivul principal pentru decizia soțului ei.

Recomandări

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

Yulia menține un ton optimist pe blogul său, făcând glume despre statutul de „soție de militar”. Însă realitatea este mai dură.

„Fac glume online, dar noaptea plâng,” mărturisește ea. „Mă îngrozesc de fiecare dată când telefonul sună, temându-mă să nu primesc un apel care să-mi spună că a fost ucis sau rănit.”

Ea încearcă să înțeleagă motivațiile bărbaților care merg la război, dar se simte prinsă într-o situație pe care nu a ales-o.

Dragostea sfâșiată de ideologie

Maria, 31 de ani, din Nizhny Novgorod, a fost împotriva plecării soțului ei la război de la bun început. Căsnicia lor, bazată pe valori comune, a fost zdruncinată când poziția lui față de conflict s-a schimbat.

„Am fost împotriva lui de la început,” spune ea. „Chiar am luat în considerare emigrarea. Dar, treptat, el și-a schimbat părerea. Propaganda a funcționat. Chiar și asupra lui.”

După plecarea soțului, Maria a căzut în depresie și a început să ia antidepresive. Planurile lor de a întemeia o familie au fost date peste cap.

„Nu îmi pot imagina să cresc un copil în această situație,” spune ea. „E înfricoșător.”

Ca psiholog, Maria înțelege impactul profund pe care războiul îl poate avea asupra psihicului uman. Ea se teme de schimbările pe care le va observa la soțul ei dacă se va întoarce.

Recomandări

Despre proiectul unui stat „suveranist” român: „Nici SUA lui Trump nu își permit suveranismul propus de AUR”. Interviu cu profesorul Cornel Ban de la Copenhagen Business School

„Știu ce poate face războiul cu cineva,” explică ea. „Bărbatul care se întoarce – dacă se întoarce – nu va mai fi aceeași persoană care a plecat. Mi-e frică să trăiesc cu un străin care are fața soțului meu.”

Prețul așteptării patriotice

Experiențele acestor femei sunt modelate nu doar de relațiile lor personale, ci și de narațiunile mai largi construite în jurul lor. Social media joacă un rol crucial în menținerea imaginii soției de militar devotate.

Un psiholog din Moscova, specializat în traume, explică: „Aceste femei trăiesc durerea anticipată – jelindu-l pe cineva care încă trăiește. Societatea le spune să fie puternice, dar negarea acestor emoții poate duce la consecințe psihologice grave.”

În timp ce așteptarea a fost întotdeauna parte a războiului, în Rusia modernă, ea este prezentată ca ceva de care să fim mândri. Totuși, sub suprafață, realitatea este adesea plină de incertitudine, frică și pierdere.