Pe băncile din centrul Iașiului se desfășoară o dramă tăcută. Tot mai mulți porumbei sunt aduși în stare gravă la Clinica pentru animale exotice din cadrul Spitalului Universității de Științele Vieții (USV). Cauza? Covrigii cu sare.
Cuprins:
Ce pare un gest nevinovat, hrănirea păsărilor, se dovedește a fi, de fapt, periculos. Veterinarii spun că porumbeii suferă intoxicații grave din cauza clorurii de sodiu din produsele de panificație.
„Sunt foarte mulți porumbei care ajung la noi din zone precum Piața Unirii. Cei care îi aduc sunt, în general, persoane în vârstă, care petrec timp pe bănci și observă când o pasăre nu se mai comportă normal. Mulți sunt intoxicați cu sare de la covrigi”, explică drd. Paul Țuțu, medic veterinar, pentru Ziarul de Iași.
Simptomele sunt clare și dramatice spun medicii. Porumbeii își țin capul într-o poziție nefirească, se învârt, nu mai zboară și nu își pot menține echilibrul.
„Mor cu capul într-o parte”, spun specialiștii, care atrag atenția că tratamentul este posibil doar în fazele incipiente ale intoxicației.
Produsele de patiserie, fie ele covrigi, biscuiți sau gogoși, sunt dăunătoare pentru ei. Sistemul digestiv al porumbeilor nu este adaptat la astfel de alimente.
„Produsele de patiserie nu sunt potrivite. Porumbeii au nevoie de semințe, aceasta este alimentația lor naturală”, subliniază medicii de la USV, mai scrie sursa citată.
Pe lângă porumbei, clinica primește și broaște țestoase cu afecțiuni respiratorii, cauzate de lipsa lămpilor UV, temperaturi inadecvate și mirosurile din bucătărie. Uneori apar și cazuri de dihori de companie, cu tumori după vârsta de 6-7 ani.
„Problemele respiratorii apar frecvent la reptilele ținute în astfel de condiții. Creveții uscați, care se găsesc în pet shop-uri, nu oferă nutrienții necesari. Ele ar trebui hrănite cu ceea ce ar consuma în natură, adică verdețuri”, avertizează medicii.
În multe cazuri, animalele exotice sunt îngrijite greșit din lipsă de informații. Veterinarii recomandă ca proprietarii să nu se bazeze pe sfaturile vânzătorilor din magazine, ci să consulte specialiștii.
„Mulți proprietari nu cunosc nevoile reale ale acestor animale. De aceea, trebuie să discute cu medicii veterinari, nu cu vânzătorii din pet shop-uri”, este mesajul transmis de echipa clinicii.