Au fost găsiți porumbeii de 2,2 milioane de euro furați de un român din Belgia și aduși în țară

Comentează
Mai mulți porumbei cu pene gri și negre care stau într-un parc pe o balustradă

Porumbeii de peste 2,2 milioane de euro furați de un român din Belgia au fost găsiți în Mehedinți. Patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, informează News.ro.

Porumbeii de 2,2 milioane de euro, furați de un român din Belgia, au fost găsiți

Zeci de porumbei, furați la finalul anului trecut și la începutul lui 2025, au fost descoperiți în Mehedinți. Prejudiciul este estimat la 2,2 milioane de euro doar pentru unul dintre cele două cazuri, iar oamenii legii suspectează patru persoane care ar fi fost implicate în jaf.

Vineri, polițiștii și procurorii din cadrul DIICOT au făcut o percheziție în Mehedinți, într-un dosar ce privea constituirea unui grup infracțional organizat, furt și tentativă de furt. Astfel au fost găsiți porumbeii de 2,2 milioane de euro ce au fost furați de un român din Belgia.

„Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada decembrie 2024 – ianuarie 2025, patru persoane ar fi comis, pe teritoriul Belgiei, mai multe furturi de porumbei de concurs şi de reproducere, într-unul din cazuri prejudiciul fiind estimat la 2,2 milioane de euro.

În urma percheziției efectuate, au fost ridicate mai multe mijloace de probă, iar la data de 30 aprilie 2025, o persoană, aflată în relație de rudenie cu unul dintre membrii grupului de criminalitate organizată, a fost prinsă în flagrant delict, de către poliţişti, în timp ce ar fi transportat cu un autoturism 69 de porumbei, dintre cei reclamaţi ca sustraşi din Belgia”, au informat polițiștii.

Porumbeii găsiți în România au fost predați autorităților belgiene

Autoritățile belgiene au prelua din România 69 de porumbei de concurs și de reproducere, aceștia având o valoare mare. Păsările au fost depistate în județul Mehedinți.

La finalul lunii martie, în cursul perchezițiilor efectuate în localitatea Vilvoodre din Belgia, oamenii legii au mai descoperit 96 de porumbei, dintre care 10 de o valoare mare. Toate păsările descoperite atunci au fost deja înapoiate persoanelor vătămate.

Românul care a furat porumbeii de peste 2,2 milioane de euro a pus pe jar autoritățile belgiene, dar și pe cele din țara noastră. Bărbatul din Mehedinți a fost arestat în primăvara acestui an, însă ancheta a continuat, iar polițiștii au efectuat percheziții și în România, în încercarea de a identifica posibile probe.

Descinderi la casa bărbatului din Mehedinți, în luna martie

Oamenii legii au continuat ancheta și au făcut eforturi pentru a găsit păsările furate de român în Belgia.

Aceștia au percheziționat locuința bărbatului din localitatea Magheru, comuna Brenița Ocol, acolo unde au descoperit că locuiau părinții suspectului. Aceștia din urmă s-au baricadat în casă pentru a evita intervenția în forță a autorităților, însă oamenii legii au reușit să intre, iar cele două persoane au fost duse la audieri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!