Posibilul răspuns al Chinei la vizita lui Pelosi în Taiwan: tactici de intimidare cu avioane, nave, rachete sau chiar ocuparea unei insule

Comentează
Arhiva foto

Experții militari și comentatorii au avertizat în repetate rânduri că vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan va escalada tensiunile din strâmtoare și va spori riscul unui conflict armat între Beijing și Taipei, ce ar putea atrage intervenția SUA. Posibilele reacții ale Beijingului sunt enumerate de analizele Bloomberg și South China Morning Post, publicația de limbă engleză din Hong Kong.

În vreme ce președinta Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosi, se pregătește să aterizeze în Taiwan, probabil marți seară, după cum au anunțat mai multe surse, lumea așteaptă răspunsul Chinei.

Este de așteptat ca, într-un fel sau altul, acesta să sosească. A și fost promis pe toate canalele de Beijing, care consideră că Taiwanul este teritoriu chinez și că reunificarea cu insula (care își dorește independența) este singurul viitor valid.

Într-o convorbire telefonică recentă, președintele Xi Jinping i-a spus lui Joe Biden că „cine se joacă cu focul se va arde". Iar purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, a declarat și el luni că Armata Populară de Eliberare „nu va sta cu mâinile în sân” dacă Pelosi va ateriza la Taipei.

Mai multe avioane militare chineze au zburat marți dimineață în apropierea liniei mediane care desparte strâmtoarea Taiwan, potrivit unui oficial taiwanez, un semn că forțele aeriene ale Beijingului pot ajunge pe insulă în câteva minute, scrie Financial Times.

În același timp, unitățile Comandamentului Teatrului Sudic al Armatei Populare de Eliberare au intrat în stare de alertă maximă, potrivit oficialilor militari din cele două țări vecine.

China a anunțat, de asemenea, o altă serie de manevre de război în Marea Chinei de Sud, programate să dureze de marți dimineața până sâmbătă seara, după exercițiile de săptămâna precedentă.

Traficul aerian intern din Fujian, provincia chineză cea mai apropiată de Taiwan, a fost perturbat marți, semn că spațiul aerian ar putea fi eliberat pentru mișcări militare.

Nici Xi, nici Biden nu au interesul să declanșeze un conflict care ar putea provoca și mai multe probleme economice, iar convorbirea de săptămâna trecută a sugerat chiar că cei doi se pregătesc pentru prima lor întâlnire față în față în calitate de lideri.

Dar retorica belicoasă și animozitatea crescândă din ambele țări îl presează pe Xi să ofere un răspuns puternic, mai ales că liderul chinez se pregătește pentru o reuniune crucială de partid, la care se așteaptă să obțină un al treilea mandat, observă Bloomberg.

În vreme ce SUA au renunțat la tratatul de apărare reciprocă cu Taiwanul în 1979, China trebuie să ia în calcul posibilitatea ca armata americană să se implice într-un eventual conflict. Biden a declarat în luna mai că Washingtonul va apăra Taiwanul în cazul unui atac din partea Chinei, deși Casa Albă a precizat că el a vrut să spună mai degrabă că SUA vor furniza arme în conformitate cu acordurile existente.

„Marea constrângere pentru ambele părți este riscul unui război care ar fi pur și simplu prea costisitor din perspectiva oricăreia dintre părți”, a declarat pentru Bloomberg Andrew Gilholm, director de analiză pentru China și Asia de Nord la firma de consultanță strategică Control Risks.

Cu toate acestea, a adăugat el, „îngrijorarea este că vor fi asumate riscuri din cauza factorilor interni”.

Care sunt totuși opțiunile pentru acțiunile pe care le-ar putea întreprinde China?

Incursiuni mai îndrăznețe ale avioanelor chineze

Având în vedere că incursiunile zilnice în zona de identificare a apărării aeriene taiwaneze reprezintă deja o obișnuință, Armata Populară de Eliberare ar trebui să trimită fie o forță mai mare, fie să folosească o tactică neobișnuită.

Recordul zilnic este de 56 de avioane și a fost atins pe 4 octombrie, pentru a coincide cu exercițiile militare conduse de SUA din apropiere.

Aproximativ 15 avioane au zburat în jurul zonei de est a Taiwanului, mai degrabă decât pe rutele obișnuite din sud-vest, după vizita unei delegații a Congresului american în noiembrie, spre exemplu.

China ar putea menține acest nivel de agresivitate zile sau săptămâni întregi, epuizând resursele Forțelor Aeriene ale Taiwanului, deja mult solicitate.

Beijingul va trebui să răspundă militar „într-un mod care reprezintă o escaladare clară față de demonstrațiile de forță anterioare”, a declarat Amanda Hsiao, analistă a Crisis Group, un think-tank cu sediul în Taiwan.

Zbor deasupra Taiwanului

Ziarul Global Times, portavocea Partidului Comunist, a sugerat că China ar trebui să efectueze un zbor militar direct deasupra Taiwanului, forțând guvernul președintei Tsai Ing-wen să decidă dacă îl va doborî sau nu.

Anul trecut, ministrul taiwanez al apărării Chiu Kuo-cheng a avertizat: „Cu cât se vor apropia mai mult de insulă, cu atât mai puternic vom riposta”. Ce se va întâmpla rămâne de văzut.

Alternativ, trimiterea unor avioane mult peste linia mediană a strâmtorii Taiwan, o zonă tampon stabilită de SUA în 1954, pe care Beijingul nu o recunoaște, ar pune presiune asupra armatei taiwaneze, obligând avioanele sale să rămână în aer.

Avioanele chineze au încălcat în mod repetat această linie în septembrie 2020, când subsecretarul de stat american de atunci, Keith Krach, a călătorit pe insulă.

Hu Xijin, fostul redactor-șef al Global Times, a declarat într-un Tweet, acum șters, că avioanele de război ale Chinei ar putea „alunga cu forța avionul lui Pelosi”. El a sugerat chiar ca avioanele de război chineze să o „însoțească” pe Pelosi în orice tentativă de zbor în Taiwan, o mișcare care ar putea duce cu ușurință la o eroare de calcul de ambele părți.

În cazul în care China trimite avioane pentru a intercepta aeronava lui Pelosi, SUA ar putea trimite avioane de luptă de pe navele aflate pe mare sau de la bazele din regiune pentru a răspunde.

Un oficial din domeniul apărării a declarat că Pentagonul nu a fost nevoit să-și modifice programul zborurilor pentru a o proteja pe Pelosi.

„Nu a existat nicio modificare a programelor. Acesta este motivul pentru care avem forțe în teatrul de operațiuni și pentru care susținem ca forțele trebuie să fie prezente în teatrul de operațiuni”, a declarat oficialul din domeniul apărării, citat de Financial Times.

Desfășurarea de nave de război în apropierea insulei

Două nave de război chineze - un distrugător de tip 052D și o fregată cu rachete ghidate 052A - au intrat în apele de la est de Taiwan, potrivit Ministerului Apărării din Japonia, citat de South China Morning Post.

Este neclar deocamdată care este intenția lor, dar cert este că navele americane veghează și ele în apropiere.

China și Taiwanul sunt despărțite de o strâmtoare care în cel mai îngust punct măsoară 130 de kilometri. FOTO: Google Maps

Portavionul american USS Ronald Reagan și nava amfibie USS Tripoli, care transportă avioane de luptă F-35B Lighting II pentru atacuri comune, operează și ele în apropierea Taiwanului, a anunțat luni Institutul Naval al SUA.

Test cu rachete în apropiere de Taiwan

Testarea unor rachete în apropierea insulei este și ea o opțiune posibilă a Beijingului.

În vara anului 1995, China a testat o serie de rachete în marea din apropierea Taiwanului, cea mai provocatoare reacție la alianța dintre Taipei și Washington.

Mișcarea a venit în semn de protest la decizia președintelui Bill Clinton de a-l lăsa pe primul președinte ales democratic al Taiwanului, Lee Teng-hui, să viziteze SUA.

China a impus zone de excludere în timpul testelor, perturbând traficul maritim și aerian. Recent, armata chineză a lansat rachete balistice „ucigașe de portavioane” în Marea Chinei de Sud în august 2020, un răspuns la exercițiile navale americane.

Un război economic

China este cel mai mare partener comercial al Taiwanului. Prin urmare, Beijingul ar putea profita de acest avantaj pentru a sancționa exportatorii, pentru a boicota unele bunuri taiwaneze sau pentru a restricționa comerțul în ambele sensuri.

Luni, China a interzis deja importurile de alimente de la peste 100 de furnizori taiwanezi, potrivit publicației locale United Daily News. Cu toate acestea, China trebuie să fie prudentă, deoarece are nevoie de Taiwan pentru semiconductori.

Beijingul a lovit deja diverși lideri taiwanezi cu sancțiuni, inclusiv interdicții de a călători în China continentală.

Mai mulți oficiali s-ar putea confrunta cu acțiuni similare, dar acestea ar avea un impact redus, deoarece este puțin probabil ca politicienii taiwanezi să călătorească în China continentală sau să facă afaceri acolo.

De asemenea, China ar putea perturba transportul maritim în strâmtoarea Taiwan, o rută comercială globală importantă.

În ultimele luni, oficialii militari chinezi au declarat în mod repetat omologilor americani că strâmtoarea nu se află în apele internaționale. Cu toate acestea, orice mișcare care ar împiedica transportul maritim comercial ar afecta doar economia Chinei.

Protest diplomatic

Global Times a avertizat marți că administrația Biden s-ar confrunta cu un regres „serios” în relațiile dintre China și SUA, în urma călătoriei lui Pelosi. Acest lucru ar putea însemna rechemarea ambasadorului Chinei în SUA, Qin Gang, care și-a preluat postul anul trecut.

În 1995, Beijingul și-a retras ambasadorul de atunci, pe Li Daoyu, după ce Washingtonul i-a permis președintelui de atunci al Taiwanului, Lee, să viziteze SUA.

Anul trecut, China și-a rechemat ambasadorul în Lituania după ce statul baltic a permis Taiwanului să deschidă un birou în capitala sa sub propriul nume, mai degrabă decât sub numele de Taipeiul chinezesc - un termen pe care Beijingul îl consideră mai neutru.

Marți, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Beijingul va lua legătura cu ambasadorul său din SUA „atunci când va fi cazul”.

Totuși, ea a lăsat ușa deschisă atunci când a fost întrebată despre un posibil summit Biden-Xi, spunând că orice întâlnire va fi decisă „pe canale diplomatice”.

Ocuparea unei insule

Beijingul are și alte opțiuni militare, ca alternativă la organizarea unei invazii riscante peste strâmtoarea Taiwan - cum ar fi confiscarea uneia dintre insulele periferice mai mici deținute de guvernul din Taipei.

Această formă de provocare este foarte puțin probabilă însă, scrie Bloomberg.

În primele zile ale Războiului Rece, un atac chinez asupra insulelor Kinmen din Taiwan, situate chiar în largul coastei de sud-est a Chinei, a atras un sprijin militar important din partea SUA.

Taiwanul a respins incursiunea chineză, dar nu înainte ca sute de soldați să fie uciși. Insula Pratas, controlată de Taipei, aflată la 400 de kilometri de coasta Taiwanului, este un alt punct vulnerabil.

În 2012, China a ocupat Scarborough Shoal, un recif de corali pe care Filipine îl revendică ca fiind al său, într-o dispută teritorială în Marea Chinei de Sud.

SUA ar considera orice astfel de ocupare a teritoriului taiwanez drept o escaladare majoră care ar putea testa limitele angajamentului militar al lui Biden față de Taipei.

O astfel de acțiune implică și riscuri diplomatice pentru Beijing. Capturarea unei insule aflate sub controlul Taiwanului ar putea atrage noi sancțiuni americane și ar alarma țările vecine din Asia, multe dintre acestea implicate de asemenea în dispute teritoriale cu Beijingul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!