Singurii soldați nord-coreeni capturați în viață în Ucraina spun că erau încurajați să se arunce în aer pentru a nu fi prinși: „M-am luptat de parcă Rusia ar fi patria mea”

 1 comentariu

Doi soldați nord-coreeni capturați de Ucraina nu aveau nicio idee despre războiul în care fuseseră trimiși să lupte. Li s-au dat puști Kalashnikov și li s-a spus că vor lupta împotriva sud-coreenilor care sprijineau Ucraina. Câteva zile mai târziu însă, se aflau pe linia frontului în regiunea Kursk din Rusia, luptând împotriva ucrainenilor, relatează The Wall Street Journal.

Îndoctrinare și sub focul inamic

Cei doi au fost instruiți să evite capturarea cu orice preț, chiar dacă asta însemna să se arunce în aer. Această regulă a fost întărită de poliția secretă nord-coreeană, care a organizat sesiuni ideologice în Rusia, subliniind că predarea echivalează cu trădarea.

Îndoctrinarea a continuat și sub focul artileriei ucrainene. Comandanții le-au citit soldaților o scrisoare de Anul Nou din partea liderului nord-coreean Kim Jong-un, pe care unii au fost obligați să o transcrie manual. „Mi-e foarte dor de voi, tovarăși”, le-a transmis Kim.

În interviuri acordate The Wall Street Journal, primii jurnaliști occidentali care au vorbit cu ei, cei doi nord-coreeni capturați au oferit o perspectivă rară asupra modului în care tinerii soldați ai regimului lui Kim trăiesc realitatea războiului.

Arhiva foto

Relatările lor scot la iveală atât controlul strict al Phenianului asupra armatei, cât și legăturile tot mai strânse dintre Rusia și Coreea de Nord, care a furnizat Moscovei rachete și aproximativ jumătate din obuzele de artilerie folosite pe front.

Folosiți în atacuri de infanterie

Cei doi, Paek (21 de ani) și Ri (26 de ani), au ajuns în Rusia toamna trecută, alături de aproximativ 12.000 de soldați nord-coreeni trimiși să sprijine armata rusă în regiunea Kursk. Folosiți în atacuri de infanterie, fără sprijin de blindate sau artilerie, sute de nord-coreeni fără experiență de luptă au fost uciși în misiuni periculoase.

Paek, un pușcaș, a fost recrutat la 17 ani în forțele speciale nord-coreene, instruite pentru operațiuni de sabotaj în Coreea de Sud. A plecat la serviciul militar în mai 2021, ultima dată când și-a văzut părinții.

Provenit dintr-o familie privilegiată - tatăl medic, mama vânzătoare -, a studiat engleza și a jucat fotbal la școală. A crescut crezând că Rusia este un aliat.

În noiembrie anul trecut, a fost transportat în Orientul Îndepărtat al Rusiei, unde a primit uniformă și act de identitate militar rus, fără să înțeleagă scrisul chirilic. „Nu știam că merg în Rusia. Mi-am dat seama doar când am ajuns”, a spus el.

Antrenamentele din Rusia erau similare cu cele din Coreea de Nord, dar cu o diferență esențială: dronele. Instructorii ruși, cu ajutorul traducătorilor coreeni, le-au explicat soldaților cum să le folosească. După o călătorie lungă, Paek a ajuns la Kursk și a fost trimis direct într-un buncăr, aproape de linia frontului. „Abia auzisem de război înainte. A fi într-unul a fost suprarealist”.

This photo taken on September 11, 2024 and released from North Korea's official Korean Central News Agency (KCNA) via KNS on September 13, 2024 shows soldiers training at a base for the special operation armed forces of the Korean People's Army (KPA) at an undisclosed location in North Korea.,Image: 907165645, License: Rights-managed, Restrictions: South Korea OUT / ---EDITORS NOTE--- RESTRICTED TO EDITORIAL USE - MANDATORY CREDIT "AFP PHOTO/KCNA VIA KNS" - NO MARKETING NO ADVERTISING CAMPAIGNS - DISTRIBUTED AS A SERVICE TO CLIENTS THIS PICTURE WAS MADE AVAILABLE BY A THIRD PARTY. AFP CAN NOT INDEPENDENTLY VERIFY THE AUTHENTICITY, LOCATION, DATE AND CONTENT OF THIS IMAGE, *** HANDOUT image or SOCIAL MEDIA IMAGE or FILMSTILL for EDITORIAL USE ONLY! * Please note: Fees charged by Profimedia are for the Profimedia's services only, and do not, nor are they intended to, convey to the user any ownership of Copyright or License in the material. Profimedia does not claim any ownership including but not limited to Copyright or License in the attached material. By publishing this material you (the user) expressly agree to indemnify and to hold Profimedia and its directors, shareholders and employees harmless from any loss, claims, damages, demands, expenses (including legal fees), or any causes of action or allegation against Profimedia arising out of or connected in any way with publication of the material. Profimedia does not claim any copyright or license in the attached materials. Any downloading fees charged by Profimedia are for Profimedia's services only. * Handling Fee Only ***, Model Release: no

Ri, lunetist, spera la o „adevărată experiență de luptă” când a plecat în octombrie spre Vladivostok. Odată ajuns la Kursk, i s-a spus că ajută la eliberarea unei regiuni rusești ocupate de ucraineni. „M-am luptat de parcă Rusia ar fi patria mea”, a spus Ri.

Capturați în aceeași zi

În ajunul Anului Nou, comandanții le-au citit soldaților o scrisoare de la Kim Jong-un, recuperată ulterior de armata ucraineană. „Ați experimentat sacrificii dureroase și triumful victoriilor costisitoare”, scria liderul nord-coreean. Câteva zile mai târziu, Paek a avut primul contact real cu războiul.

În ianuarie, a fost trimis cu alți nouă soldați să blocheze un drum strategic folosit de ucraineni. În timpul avansului, unitatea sa a fost prinsă sub focul artileriei și al dronelor. Câțiva camarazi au fost uciși, iar el a fost rănit grav la picioare.

8800457 06.11.2024 Service members of the "Clooney" separate sabotage and reconnaissance assault unit of the volunteer corps fire a D-30 howitzer, in the course of Russia's military operation in Ukraine, in Kursk region, Russia. Sergey Bobylev / Sputnik

Se gândea să se sinucidă, conform protocolului nord-coreean. „Se așteaptă să iei singur această decizie”. Însă a leșinat înainte de a putea face ceva.

A rămas întins cinci zile, pierzând sânge. Când a fost găsit pe 9 ianuarie de forțele speciale ucrainene, era în stare critică. Soldații ucraineni l-au calmat, l-au hrănit și i-au oferit îngrijiri medicale. Gangrena avansată a dus la amputarea mai multor degete de la picioare.

Ri a fost capturat în aceeași zi, singurul supraviețuitor al unui atac asupra unei poziții ucrainene. Grav rănit la braț și maxilar, a fost găsit lângă cadavrele camarazilor săi.

Zelenski: Peste 4.000 de soldați nord-coreeni au murit pe front

Cei doi știu că întoarcerea în Coreea de Nord ar fi periculoasă. Guvernul sud-coreean s-a oferit să îi primească, argumentând că acasă ar fi persecutați. Parlamentari sud-coreeni au cerut ca acești prizonieri de război să fie aduși la Seul și să fie primiți „în îmbrățișarea unei națiuni libere”.

Implicarea soldaților nord-coreeni arată cum acest conflict, care a intrat în al patrulea an, a căpătat o dimensiune globală. Între timp, administrația Trump încearcă să rupă izolarea Rusiei și să promoveze un acord de pace rapid.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că 4.000 de nord-coreeni au fost uciși sau răniți în război și că Phenianul a trimis recent încă 2.000 de soldați pentru a compensa pierderile.

Nici Rusia, nici Coreea de Nord nu au confirmat oficial prezența trupelor nord-coreene în conflict. Potrivit autorităților de la Kiev, cei doi soldați capturați sunt singurii nord-coreeni luați prizonieri în viață.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    jony 28.02.2025, 14:35

    Ce ziar intetesant,,,,de consumul excesiv de droguri din armata ukraineana,sau cum mai toticapturati sau care s-au predat rusilor au iesit dezastru la analize de heroina si cocaina,nu se scrie,nu mai spun ca nu e un secret nici in ukraina.

ALTE ȘTIRI
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
MONDEN
Irina Rimes
11:48
Irina Rimes, noi detalii despre viața de familie după anunțul plecării de la „Vocea României”. Decizia luată de părinții ei
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings
11:30
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
13:11
Cât câștigă pe lună un măturător de stradă în Germania: salariul poate ajunge și la 40.000 de euro pe an
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
12:57
Proiectul de 4 miliarde de euro care ar putea consolida economia României din 2027. S&P: Poate reduce deficitul extern
12:51
S-a aflat cu ce se ocupă în America George Restivan, soțul Adrianei Bahmuțeanu. Motivul pentru care e nevoit să stea la distanță de partenera sa
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale