Zi de zi, fetița întinde mâna, în speranța că șoferilor, care trec din intersecțiile din centrul Iașiului, li se vor face milă de ea. Unii îi oferă câțiva lei, alții o înjură. Din cauza greutăților, Petronela a ajuns să arate precum un copil de nici șase ani. Zilele petrecute în stradă, nopțile nedormite și lipsa hranei i-au năruit copilăria, scrie bzi.ro.

Puțini știu cu adevărat care este povestea cutremurătoare a fetiței. În fiecare zi, Petronela vine din comuna Popești până în Iași. Cercește toată ziua în apropierea semafoarelor pentru că acasă o așteaptă două surioare mai mici și un frățior care suferă de un handicap grav. Mama ei nu lucrează pentru că e nevoită să aibă grijă de cei mici.

Povestea fetiței din Iași care cerșește pentru frații ei. Petronela parcurge aproape 40 de kilometri ca să implore mila oamenilor

Petronela, alături de doi dintre frați și de părinți

Tatăl și-a încercat norocul în străinătate, dar s-a întors de curând în țară cu niciun ban.

Petronela e tot abătută și nu zâmbește niciodată.

„Eu de la șase ani cerșesc. Am trei frățiori acasă… Unul dintre ei are handicap… Nu vorbește și nu merge… Mama are grijă de ei. Tata a fost plecat din țară… A venit acum câteva zile, dar nu a adus bani. Nu a reușit să se descurce. Eu vin în fiecare zi de la Popești,  mă cunosc toți șoferii. Vin dimineață la 6:30 și mă intorc cu autobuzul de 5 și jumătate”, a mărturisit Petronela.

Povestea fetiței din Iași care cerșește pentru frații ei. Petronela și familia ei locuiesc într-o magazie

Copila visează să se joacă cu colegii la școală, însă a abandonat studiile.

„De când eram mică am ieșit pe stradă… Am făcut doar două clase, apoi m-am lăsat de școală. Aș vrea să mă întorc, dar mi-e rușine. Am aproape 13 ani, dar știu să citesc! Chiar știu! O doamnă m-am învățat. Îmi dă și teme…”, a spus fetița.

Extrem de matură pentru un copil de vârsta ei, Petronela a povestit că locuiește într-o magazie. Ea și familie ei au ajuns pe drumuri, după ce clădirea abandonată, în care locuiau, a fost demolată. Rămași fără un acoperiș deasupra capului, părinții au fost nevoiți să găsească o casă pentru ei și cei patru copii. Pe un teren al bunirilor, în localitatea Popești, au improvizat un adăpost.

„Casa noastră este din placaj. Avem doar o cameră. Acolo avem două paturi, un dulap mai mic și unul mai mare și o soba… Mai dormim și pe jos, cum putem”, a spus fetița.

Petronela spune că toate aceste greutăți îi dau curaj să lupte.

„Noi suntem șase frați, dar doi sunt la centru de plasament. Suntem doar patru acasa. Am fost și eu la centru, dar a venit tata și m-a scos… Nu am vrut să stau acolo, e foarte rău. Am vrut să merg la părintii mei…”, a precizat copila.

Părinții fetiței trăiesc într-o sărăcie lucie

Mama fetei, spune că este nevoită să stea acasă pentru a-i îngriji pe copii. Elena a povestit printre lacrimi despre viața ei chinuită.

„Baiețelul de 6 ani are handicap. Nu vorbește și nu merge. Ne este foarte greu. Nu știu cum să făcem să ne fie mai bine. Fetița merge la Iași și vine seara cu mâncare. Am vrea și noi să avem o casă, să merg cu băiețelul la spital, dar nu avem cu ce”, a spus Elena, mama copiilor.

În schimb, Dan Sandu, tatăl copiilor, abia s-a întors din Danemarca, unde a plecat să muncească. În cele câteva luni de pribegie, spune că n-a câștigat nimic.

„Ce să facem dacă asta este soarta? Am plecat din țară să câștig un ban, dar nu am reușit. Aici am muncit cu ziua, dar este greu. Aș vrea și eu să fac ceva, să ne construim o casă, dar nu avem cu ce… Am construit baraca asta, dar mai am și acum vreo 16 milioane datorie. Petronela vine la Iasi și mai câștigă câțiva bănuți. Ne ajută foarte mult”, a spus Dan, tatăl fetiței.

Deși are o copilărie chinuită, Petronela spune că este fericită și se luptă în fiecare zi pentru familie ei. Și-ar dori mult să meargă la școală pentru a-și clădi un viitor.

sursă foto: bzi.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.