Tensiune uriașă la Praid: angajații companiei miniere s-au baricadat în birouri, de frica localnicilor

 3 comentarii

O revoltă fără precedent are loc în localitatea Praid, din județul Harghita, unde mai mulți localnici, femei, bărbați, vârstnici, patroni de pensiuni și muncitori, s-au adunat în fața sediului companiei miniere românești, acuzând neglijență gravă și chiar sabotaj. Situația a devenit atât de tensionată, încât angajații firmei s-au baricadat în birouri, refuzând să iasă. Privesc doar de la geam ce se întâmplă.

Oamenii spun că au anunțat pericolul, dar compania nu a luat măsuri

Situația de la Salina Praid este critică din cauza inundațiilor, după ce debitul pârâului Corund, aflat în apropierea minei din județul Harghita, a crescut de peste 100 de ori față de normal, în ultimele zile.
„Este o stare de linșaj la Praid”, au relatat martorii pentru publicația Blikk, parte a grupului Ringier. În zonă au fost trimise întăriri de poliție, iar o parte dintre jandarmi au fost înlocuiți cu forțe din alte orașe, care nu vorbesc limba maghiară, de teamă că autoritățile locale simpatizează cu protestatarii.

Unul dintre antreprenorii locali, Gergő, a declarat că el și alți colegi au lucrat ani întregi în Germania, în două schimburi, ca să strângă bani pentru a deschide la Praid afaceri turistice moderne, pe pământul strămoșilor lor, unde și străbunicii lor au fost mineri.

„Nu știm dacă a fost incompetență totală sau dacă a fost făcut intenționat, ca să distrugă tot ce aveam aici. Le-am spus acum trei săptămâni că putem ajuta, că venim cu bani și oameni din pensiuni și afaceri locale, să lucrăm și zi și noapte. Ne-au dat afară din curtea minei”, a povestit Gergő.

Un dig ridicol, care n-ar fi ținut niciun pârâu

Localnicii spun că pe 8 mai, compania a construit un dig atât de slab, încât n-ar fi reușit să oprească nici măcar un pârâu, darămite apele învolburate ale râului Corund, care au pătruns în mină.

Un alt antreprenor, Jeremiás Gerzson, a dus echipa Blikk într-o galerie veche, care aparținea înainte de Trianon statului maghiar. Este vorba despre galeria Erzsébet, închisă tot din cauza pătrunderii apei.

„Știau și atunci că apa e problema tuturor minelor de aici. Dar chiar și acea galerie veche, deși închisă, încă e în picioare, nu s-a prăbușit. Bătrânii mineri au știut cum să o protejeze”, a spus el.

Jeremiás a povestit că, acum trei săptămâni, au chemat un inginer minier independent și un antreprenor care au spus că, dacă se oprește temporar apa cu saci de nisip, în doar o zi se putea turna beton și se putea proteja mina.

„Dar compania n-a vrut ajutor. Acum, când au început lucrările în regim de urgență, deja era prea târziu. Au încercat să oprească inundația cu beton proaspăt. Asta e dovada supremă a incompetenței”, spune antreprenorul.

Antreprenor: „Bunicul meu plânge acasă cu casca de miner în brațe”

Jeremiás a povestit că păstrează și azi casca de paradă a bunicului său, fost miner. La mesele de duminică, cel mai cuminte nepot primea voie să o poarte după-amiaza.

„Bunicul meu plânge acum acasă, cu casca în brațe. Nu vrea să vadă pe nimeni, nici pe mine. Ne e teamă că tragedia va fi și mai mare”, spune bărbatul.

Între timp, numărul protestatarilor a crescut la aproximativ 200 de persoane. Se strigă lozinci, unii oameni plâng de furie și neputință. Mulți spun că nu mai cred în relansarea minei și a afacerilor. Alții sunt convinși că totul a fost intenționat, pentru a distruge comunitățile maghiare din România.

„Așa au făcut și la Valea Uzului. Ce urmează? Șumuleu?”, se întreabă oamenii, citând și declarația lui Viktor Orbán, premierul Ungariei, care a spus că „vor ajuta cu tot ce se poate”. Localnicii spun că acceptă orice ajutor, dar e posibil să fie deja prea târziu.

În jurul prânzului, câțiva dintre șefii companiei miniere au ieșit din clădire. Oamenii le-au cerut demisia. În schimb, i-au aplaudat pe minerii care au rămas până la capăt în subteran, încercând să salveze ce mai era de salvat.

Totul este compromis, dar autoritățile nu văd un pericol iminent

Societatea Naţională a Sării SA anunţă că digul construit în subteranul Salinei Praid de angajaţii Salrom a cedat la presiunea apei care a pătruns pe dedesubt și că sectorul minier nu mai poate fi salvat de pătrunderea apei. Stocurile de sare aflate în subteran au fost compromise, iar echipamentele şi utilajele nu mai pot fi recuperate.

Deși prefectul de Harghita, Petres Sandor, dă asigurări că nu există un pericol iminent de prăbușire, el a declarat că există un sentiment de „sfârșitul lumii” în oraș, deoarece acesta se bazează în principal pe veniturile și turismul adus de salină.

„Aș dori să vă solicit și dumneavoastră și tuturor celor care vă aud ajutorul pentru o eventuală acțiune Salvați Praidul. Aș îndemna oamenii să nu renunțe la ideea de a face sejururi în zonă, pentru că sunt multe lucruri de văzut și de experimentat. Mina a fost și va fi în continuare unul dintre ele”, a fost apelul lui, transmis la Digi24.

Singura veste bună din ultimele ore este că ploaia s-a oprit, iar pericolul ca întreaga localitate să fie inundată pare, pentru moment, îndepărtat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    tomitan 29.05.2025, 18:27

    Intrebare catre localnicii revoltati : ati auzit de Fondul Proprietatea?Nuuuu."Fondul Proprietatea voia să aducă Salrom la bursă, ministrul Finanţelor Boloş s-a opus şi a oprit listarea" Ziarul Financiar 11Feb 2024.Daca intra pe mâna unui management privat se mai intampla aceasta tragedie? NU,ptr ca acesti sinecuristi de dirdctori pusi politic zburau la privatizare Deci cum sta treaba cu " nu ne vindem tara!"?Nu o vindem ci o jefuim si distrugem. Franklun Templenton a vrut sa faca IPO la BVB dar desantul SRI condus de madam Liliana Anghel impreuna cu incompetentul liberal ( PNL ,deci sa nu uitam cine l-a pus acolo), au blocat totul.Ei sunt principalii vinovati ,directorii doar sifoneaza bani ptr ei. PS.Salina Praid este parte din Salrom,iar Salrom intra in componenta FP. Legat de Madam Anghel( ex-SRI)& Bolos a scris presa la momentul respectiv

  • Avatar comentarii

    ciobanudorin_2006 29.05.2025, 19:43

    Sa fim serioși.Nu există nimeni cu capul pe umeri acolo.Cu siguranță minerii au depus tot efortul că totul sa fie bine.E locul lor de munca.Cand se liniștesc apele totul se va rezolva.Natura uneori nu o poți controla.

  • Avatar comentarii

    Monseur 29.05.2025, 20:44

    Chestia asta cu inundatiile nu este de ieri, de azi, ci de multi ani, mina se inunda mereu. De ce nu s-a facut nimic pana acum, nu in ultimul ceas?

ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...