Primarul și Prefectul Brașovului au fost audiaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în legătură cu mita luată de şeful protecţiei consumatorului.
Fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov Ionel Spătaru este în arest preventiv din 13 septembrie, pentru luare de mită.Anchetatorii au stabilit că, în perioada iulie – octombrie, în calitate de şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Ionel Spătaru a pretins de la administratorul unei societăţi comerciale 300.000 lei pentru ca să emită o autorizaţie de funcţionare. Din banii pretinşi, în 12 octombrie, Spătaru a primit de la patron, denunțător în cauză, prin intermediari, 60.000 de euro în două tranşe, procurorii organizând flagrant.
Ion Gonţea a declarat pentru corespondentul Mediafax că a fost chemat la DNA pentru că „o persoană a făcut referire la numele” lui în dosarul în care fostul şef al OPC Braşov este acuzat de luare de mită, iar procurorii au vrut să-i pună câteva întrebări.
Prefectul a spus că Spătaru, „îşi cam depăşea atribuţiile de serviciu” pentru că „nu avea ce căuta” la controalele din pieţele din municipiu, pentru acestea fiind nominalizate alte persoane din cadrul instituţiei.
Gonţea a mai spus că a fost întrebat de procurori dacă i s-au oferit vreodată bani pentru a interveni în cazul unor controale în pieţe. „Am fost întrebat dacă ştiam de mită şi dacă am fost influenţat sau aveam vreo promisiune de vreun ban. Am răspuns că n-am făcut niciun demers şi că eu nu lucrez decât cu hârtii scrise, cu documente”, a mai spus prefectul.
Foto: Gabi Pătruț
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_06c5c41d81efd8e3094c9b0ea1ea554b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_a0e5f55abb2e444c9894849405033bb8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_bd1cfe0f2cec49f1cd8ad14494245f00.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_07948c62cabeae6cd1ff455730a57f1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_050cac59a1a1f8fb923a5942e480e298.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_7d93ae36934f43a225ee4ed36265b80c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e5260288808be5d2ff7c44f8b54d22df.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.