Fico: Zelenski „dăunează” Slovaciei

„Inamicul nostru este Volodimir Zelenski. A cauzat problemele pe care le avem, nu-l plac pentru că dăunează Slovaciei”, a spus Robert Fico.

Premierul slovac a comentat ultima declarație a lui Volodimir Zelenski, care a vorbit despre posibilul tranzit al gazelor din Azerbaidjan către țările europene.

Robert Fico a spus că președintele ucrainean nu are de ales „decât să vorbească despre niște gaze din Azerbaidjan”, iar el însuși „umflă bule pentru că crede că această bulă îl va elibera de a lua decizii dificile”.

Primul-ministru slovac a repetat că Bratislava consideră opțiunea „cea mai realistă” doar aceea a restabilirii tranzitului de gaz rusesc. De exemplu, dacă îl cumpără la granița ruso-ucraineană, „și acest gaz ar fi transportat ca gaz slovac prin teritoriul Ucrainei”.

Zelenski: Fico alege Rusia

În replică, președintele ucrainean Vladimir Zelenski l-a acuzat pe premierul slovac Robert Fico că, alegând Moscova în locul partenerilor occidentali, plătește gazul rusesc cu independența și suveranitatea țării sale.

„În atenția actualului prim-ministru al Slovaciei. În urmă cu câteva zile, președintele Trump a luat o decizie fermă care va crește semnificativ exportul de gaz american, în special pentru Europa. Gazul american trebuie să-l plătești cu bani, dar pentru cel rusesc trebuie să plătești nu doar cu bani, ci și cu independență și suveranitate. Mulți în Europa au trecut deja prin asta și au ales să-și păstreze independența și suveranitatea”, a transmis Volodimir Zelenski.

Mircea Cărtărescu nu a fost primit în Academia Română pentru un singur vot. Ana Blandiana, revoltată: „Încă o pată pe obrazul Academiei”
Recomandări
Mircea Cărtărescu nu a fost primit în Academia Română pentru un singur vot. Ana Blandiana, revoltată: „Încă o pată pe obrazul Academiei”

Potrivit președintelui Ucrainei, Robert Fico a ales o altă cale, concentrându-se pe Rusia, și nu pe Statele Unite și alți parteneri care oferă gaz în condiții comerciale.

„Domnul Fico alege Moscova în loc de America și de alți parteneri care pot furniza gaz țarii sale în condiții comerciale. Aceasta este greșeala lui”, a conchis Volodimir Zelenski

Anterior, Robert Fico i-a cerut lui Volodimir Zelenski să se întâlnească, oferindu-i și sfaturi de călătorie spre Slovacia.

Totodată, Robert Fico a acuzat Kievul de prejudicii aduse Slovaciei prin neprelungirea acordului de tranzit pentru gazul rusesc.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

sarivisionyahoo.com   •   29.01.2025, 16:38

Si pentru Europa acest *** al rușilor e un dușman!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

VolodimirZelenski   •   29.01.2025, 16:22

Robby, vezi ca a picat guvernul tau. Si tu urmezi.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Unica.ro

Ce pensie va avea Klaus Iohannis, după ce a demisionat din funcția de Președinte al României. Va beneficia de cea mai mare indemnizație încasată vreodată de un fost șef de stat
Viva.ro
Ce pensie va avea Klaus Iohannis, după ce a demisionat din funcția de Președinte al României. Va beneficia de cea mai mare indemnizație încasată vreodată de un fost șef de stat
Care este in realitate numele lui Ilie Bolojan, nimeni nu a știut asta! Dosarul secret de soț și de tată al președintelui interimar al României
Libertateapentrufemei.ro
Care este in realitate numele lui Ilie Bolojan, nimeni nu a știut asta! Dosarul secret de soț și de tată al președintelui interimar al României
România, singura țară din Europa care nu decontează una dintre cele mai revoluționare terapii anti-cancer. Un pacient explică hibele sistemului
Adevarul.ro
România, singura țară din Europa care nu decontează una dintre cele mai revoluționare terapii anti-cancer. Un pacient explică hibele sistemului
Alexia Eram, confesiuni despre planurile ei de viitor. Ce și-a propus creatoarea de conținut: "Întotdeauna am vrut să fac ceva creativ"
Elle.ro
Alexia Eram, confesiuni despre planurile ei de viitor. Ce și-a propus creatoarea de conținut: "Întotdeauna am vrut să fac ceva creativ"
Delia a împlinit 43 de ani și a dat cea mai tare petrecere! Artista a organizat un concert aniversar, la care au participat o mulțime de vedete. Imaginile spun tot! Woow, ce s-a întâmplat pe scenă / FOTO

O mamă și-a executat 3 din cele 4 fetițe, apoi a sunat la poliție ca să spună că și pe ea o vor găsi moartă: "Nu știi niciodată prin ce trece cineva"
Observatornews.ro
O mamă și-a executat 3 din cele 4 fetițe, apoi a sunat la poliție ca să spună că și pe ea o vor găsi moartă: "Nu știi niciodată prin ce trece cineva"
Horoscop 13 februarie 2025. Peștii au parte de o zi care îi scoate din ale lor, în moduri mai puțin plăcute sau îi surprinde cu momente frumoase
HOROSCOP
Horoscop 13 februarie 2025. Peștii au parte de o zi care îi scoate din ale lor, în moduri mai puțin plăcute sau îi surprinde cu momente frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI