Premierul Mihai Tudose, prezent duminică la congresul Tineretului Social Democrat (TSD) care se desfăşoară la Bucureşti, și-a încheiat discursul cu urarea: ”Să trăiți!”. Șeful Executivului i-a îndemnat pe tineri să nu îşi 'vândă' şi să nu îşi 'negocieze' visele şi să îşi aleagă o echipă de conducere care să aducă plusvaloare partidului.
”Am să vă rog pe toţi să încercaţi nu să ne faceţi pe noi sau să faceţi pe altcineva mândri de voi. Să faceţi de aşa natură încât să nu vă vindeţi visele, să nu vă negociaţi visele, să fiţi voi mândri de ce realizaţi. Iar prin ceea ce alegeţi azi, aleşii dvs. să nu fie vocile noastre în dumneavoastră, ci vocile dumneavoastră în rândul nostru, acea echipă care să aducă plusvaloare atât partidului, echipei de conducere a partidului, cât şi echipei guvernamentale', a declarat Mihai Tudose, în cadrul congresului TSD.
Tuoose a mai spus: Prin ceea ce alegeţi azi, aleşii dumneavoastră să nu fie vocile noastre în rândul dumneavoastră, ci vocile dumneavoastră în rândul nostru, să fiţi acea echipă care să aducă plus valoare atât partidului, echipei de conducere a partidului, cât şi echipei guvernamentale. Şi eu îndrăznesc să vă mulţumec anticipat pentru acest lucru. Să trăiţi!”.