Mihai Tudose a mai afirmat că atât Sevil Shhaideh cât și Rovana Plumb, imediat după ce au primit citațiile de la DNA, au venit să îi lase demisiile.
”Le-am oprit, pentru a nu fi un semnal de degringoladă, dar cele două colege au ajuns la limita răbdării, în special Sevil, o ține așa din decembrie. Nu am avut ce se le reproșez”, a spus prim-ministrul.
Tudose a afirmat că le-a spus colegilor că își dă demisia, dacă îi cere partidul.
”Nu am venit cu Guvernul de acasă, sau dacă constat că nu mai sunt în stare să duc la îndeplinire programul de guvernare, din păcate pentru unii prieteni cu ghilimele, nu a fost un război pentru că nu este un câștigător. Încercăm ca după această seară, unicul cîștigător să fie partidul, și prin partid, țara”, a mai spus Tudose.
Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc părăsesc Guvernul. Conducerea PSD s-a reunit, joi după-amiază, la sediul central al partidului din Aleea Kiseleff, pentru a sta față în față cu premierul Tudose și a pune pe masă toate nemulțumirile din ultima perioadă.
După mai bine de 5 ore de discuții, demisiile lui Sevil Shhaideh, Rovana Plumb, Răzvan Cuc au fost acceptate de PSD. Vineri, la ora 12:00, va avea loc o nouă şedinţă a Comitetului Executiv al PSD, pentru stabilirea noilor propuneri pentru cei trei miniştri care au demisionat joi. Tot atunci va avea loc și coaliția de guvernare, cu cei de la ALDE.
Citește și: FOTOREPORTAJ/ Pelerinajul la Sfânta Parascheva în imagini. Cu mașina la coadă, cu sufletul plin de smerenie și cu trupul plin de bogăție, selfiuri și rugăciuni