Premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la Nuclearelectrica. Premierul Viorica Dăncilă a trimis, de luni, Corpul de Control la Nuclearelectrica, informează Antena 3.

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic naţional joi dimineaţă, ca urmare a unei disfuncţionalităţi la un sistem electric, a anunţat Nuclearelectrica.

Compania precizează că este vorba despre partea clasică a centralei, nu de cea nucleară.

„Specialiştii investighează cauza şi vor efectua lucrările necesare de remediere în conformitate cu procedurile aferente industriei nucleare specifice în astfel de situaţii. Nu există o legatură cauzală între reducerea de putere a Unităţii 2 din data de 25 martie 2018 şi deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută şi realizată prin sisteme de protecţie prevăzute în proiect în anumite situaţii, aşadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat, fără impact asupra securităţii nucleare”, au explicat oficialii producătorului de energie.

Astfel, Centrala nucleară de la Cernavodă funcționează doar cu Unitatea 1, cea care fusese oprită controlat, zilele trecute.
Este a doua avarie într-un interval de patru zile. Pe 25 martie, au fost probleme atât cu Unitatea 1, cât și cu Unitatea 2, amintește hotnews.ro.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.