Președintele Bulgariei, Rumen Radev, l-a numit, marți dimineață, pe Ognian Gerdzhikov, fost președinte al Legislativului de la Sofia, în funcția de premier interimar, informează Reuters.
Liderul de la Sofia a anunțat că vineri va dizolva Parlamentul, iar în data de 26 martie vor avea loc alegeri anticipate.
Gerdzhikov are 70 de ani, este profesor de drept și a deținut funcția de șef al Legislativului între 2001 și 2005. El va fi premier până la formarea viitorului Executiv.
Actualul ministru adjunct de Finanțe, Kiril Ananiev, în vârstă de 61 de ani, va deveni deținătorul portofoliului.
Președintele bulgar Rumen Radev a preluat funcția luna aceasta și este nevoit să dizolve Parlamentul și să convoace alegeri anticipate în urma demisiei guvernului de centru-dreapta, la finalul anului trecut