Casa Albă a transmis într-un comunicat, în urma unei convorbiri telefonice cu șeful guvernului italian, Paolo Gentiloni, că Donald Trump va fi prezent la reuniunea celor mai industrializate șapte țări ale lumii, organizată la 26 și 27 mai la Taormina, în Sicilia.

Potrivit comunicatului, în cursul discuției telefonice, Donald Trump a „reiterat angajamentul american față de NATO și a insistat asupra importanței ca toți aliații NATO să împartă povara fiscală a cheltuielilor de apărare”.

Donald Trump susține că NATO este un „proiect învechit”, dar „foarte important”

Cu toate acestea, numeroase capitale europene sunt îngrijorate din cauza discursului naționalist și populist al președintelui american ce ar putea da avânt partidelor de extremă dreapta de pe vechiul continent. Cu atât mai mult, cu cât Donald Trump a criticat în repetate rânduri Alianța Nord-Atlantică, înainte de a sublinia „importanța fundamentală” a acesteia.

În luna februarie, vicepreședintele american, Mike Pence, va fi prezent la Conferința privind securitatea, la Munchen, precum și la sediul Uniunii Europene și al NATO de la Bruxelles pentru a discuta cu aliații europeni despre mijloacele de a „întări” alianța transatlantică.

Începe declinul marilor orașe? Avertismentul unui reputat cercetător: „Așa cum a prezis H.G. Wells, aici vor locui elitele, servitorii lor și cei fără copii”
Recomandări
Începe declinul marilor orașe? Avertismentul unui reputat cercetător: „Așa cum a prezis H.G. Wells, aici vor locui elitele, servitorii lor și cei fără copii”

Președintele Statelor Unite nu a anunțat, până în prezent, nici o deplasare în afara granițelor americane, dar a acceptat o invitație de a efectua o vizită în Marea Britanie în acest an, spre nemulțumirea britanicilor.

Theresa May, primul lider străin primit la Casa Albă. „Donald Trump a confirmat că susține 100% NATO”

 

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
ANIMAȚIE: Accidentul feroviar din Galați: Rănită grav, Gina s-a stins după ce inima i s-a oprit de 5 ori. Fiul ei, dărâmat de durere, a povestit ultima lor conversație
Observatornews.ro
ANIMAȚIE: Accidentul feroviar din Galați: Rănită grav, Gina s-a stins după ce inima i s-a oprit de 5 ori. Fiul ei, dărâmat de durere, a povestit ultima lor conversație
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Știrileprotv.ro
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
FANATIK.RO
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
HOROSCOP
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!