De Dragoș Tănase,

„Astăzi, 20 iunie, îmi înaintez demisia din funcţia de preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa. Acesta a spus că în organizaţie nu este respectat statutul partidului. „În cazul organizaţiei PSD Dâmboviţa nu se respectă statutul partidului, (…) şi ultima abatere de la acest statut a avut loc în Comitetul Executiv de luni, săptămâna aceasta, când s-a suplimentat numărul de vicepreşedinţi la nivelul organizaţiei PSD Dâmboviţa. (…) Ca titlu de recompensă am promovat coordonatorul de campanie în funcţia de vicepreşedinte, după o campanie în care PSD Dâmboviţa a obţinut cel mai slab scor politic în istoria organizaţiei”, a anunţat, joi, Corneliu Ştefan, într-o conferinţă de presă, citat de Mediafax.

El a vorbit şi despre mitingul Partidului Social Democrat (PSD) de la Târgovişte, în a cărui organizare spune că nu a fost implicat, deşi era preşedinte executiv al organizaţiei.

„Comunicarea din afara partidului şi din partid, cel mai important, nu a existat în această perioadă, organizarea defectuoasă a mitingului în municipiul Târgovişte, fapt pentru care am pierdut un număr semnificativ de voturi, organizare în care nu a fost implicată nicio persoană de la nivel de conducere al organizaţiei PSD Dâmboviţa. Biroul Permanent nu a fost implicat sau să vorbesc în nume personal, eu, ca preşedinte executiv, nu am ştiut absolut nimic”, a mai spus Corneliu Ştefan.

El a precizat că va rămâne membru al PSD Dâmboviţa, din care face parte de 18 ani, şi a cerut organizarea unei conferinţe judeţene în cel mai scurt timp.

Fiul Rovanei Plumb a fost ales vicepreşedinte al organizaţiei PSD Dâmboviţa, în locul Ofeliei Robescu. Aceasta a demisionat din funcţie în cadrul şedinţei de luni seara a Comitetului Executiv al PSD Dâmboviţa, organizaţie condusă de Rovana Plumb.

„În primul rând, s-a completat Biroul Politic Judeţean cu două locuri, ca vicepreşedinţi, în persoana domnului primar de la Braniştea, Ţachianu Marian, şi a domnului primar Buibăr Iulian, care este primarul de la Răscăieţi, Răscăieţi fiind prima localitate în topul câştigătorilor din judeţul Dâmboviţa ai PSD. De asemenea, a demisionat din Biroul Politic Judeţean Ofelia Robescu, ca vicepreşedinte, şi în locul doamnei Ofelia Robescu a fost ales domnul Andrei Plumb ca vicepreşedinte”, a anunţat Rovana Plumb la finalul şedinţei de la începutul săptămânii.

FOTO: Facebook.com


Citește și:
Adriana Nedelea LA FIX | Reacția managerului de la Spitalul Județean Târgoviște, care a trimis medicii la mitingul PSD de duminică: „Ar trebui ca să mai și mulțumim!”