„Lista cu persoanele se predă doamnei director de îngrijiri până mâine la ora 12.00. Cine poate și … dorește să participe, mă poate anunța aici, în acest grup, sau prin ce modalitate dorește, până vineri, 17 mai, ora 12.00, pentru a fi trecut pe listă.

(…) Domnul manager dorește să nu fim fără medici.”, scrie în mesajul transmis către angajații spitalului.

Adriana Nedelea LA FIX | Reacția managerului de la Spitalul Județean Târgoviște, care a trimis medicii la mitingul PSD de duminică: „Ar trebui ca să mai și mulțumim!”

Libertatea l-a sunat pe manager, care a spus că i se pare normal ca medicii să susţină partidul care le-a mărit salariile. Dar spune că nu este o obligaţie să meargă, ci doar îi încurajează, dacă vor.

„Având în vedere creșterile salariale care s-au întâmplat în ultimul an, deci pe Guvernarea actuală, dar fără să politizez lucrul acesta, creșteri care anii trecuți păreau științifico-fantastice, și faptul că s-a făcut o reparație morală privind retribuția doctorilor, aș considera prezența unui medic la un astfel de miting absolut normală”, a declarat, într-o intervenție telefonică în emisiunea „Adriana Nedelea LA FIX”, managerul Spitalului Județean Târgoviște.

Adriana Nedelea LA FIX | Reacția managerului de la Spitalul Județean Târgoviște, care a trimis medicii la mitingul PSD de duminică: „Ar trebui ca să mai și mulțumim!”

Claudiu Dumitrescu, managerul spitalului din Târgoviște

Acesta a argumentat că, în anii trecuți, salariile medicilor „puteau să ajungă la un maximul între 4 – 7.000 de lei”, însă acum „putem să vorbim și de venituri lunare de 20.000 de lei”.

„E un lucru palpabil peste care nu putem să trecem neobservat. (…) Ar trebui ca în țara asta să mai și mulțumim când se întâmplă! Nu să considerăm că dacă se întâmplă ceva bun era normal și dacă e ceva rău să înjurăm. Asta e părerea mea!”
Claudiu Dumitrescu, managerul spitalului din Târgoviște

Întrebat de reporterul Libertatea Ștefan Pană de ce a ales să sprijine PSD în campania pentru alegerile europarlamentare pentru o măsură normală, luată într-un alt context, managerul spitalului a răspuns: „Din păcate, nu sunt de acord cu dumneavoastră. Eu nu am spus că sprijin, ci că părerea mea este că ar trebui să și mulțumim. (…) Să mulțumim și pentru normalitate! Ani de zile, aproape 30 de ani, am fost obișnuiți cu anormalitatea”.

Întrebat de Adriana Nedelea dacă medicii care nu merg la miting riscă ceva, managerul Spitalului Județean Târgoviște a spus că „întrebarea nu își are rostul”. Totodată, el a refuzat să spună câți medici vor merge la miting.


Citește și:

Zeci de medici ai unui spital din Neamț au fost chemați la mitingul PSD din 9 mai, zi lucrătoare. Managerul spitalului: „S-au înscris doar cei care pe listă la primărie voiau să meargă”

 

 

Urmărește-ne pe Google News
CV-ul de deputat al lui Daniel Ghiță, între fals și haz. Ce a pus la aptitudini fostul luptător
PARTENERI - GSP.RO
CV-ul de deputat al lui Daniel Ghiță, între fals și haz. Ce a pus la aptitudini fostul luptător
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Reacţia Auchan în cazul tinerei filmate când înţeapă mai multe prezervative apoi le pune la loc pe raft, într-un supermarket
Observatornews.ro
Reacţia Auchan în cazul tinerei filmate când înţeapă mai multe prezervative apoi le pune la loc pe raft, într-un supermarket
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta