Klaus Iohannis, apel către Parlament să adopte de urgenţă legislaţia pentru lupta cu coronavirusul: „Virusul este real, nu are culoare politică”

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Şeful statului a ieşit, joi, după un nou record de cazuri anunţat de autorităţi, 614 cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore. Preşedintele a anunţat că a trimis Parlamentului un document cu toate măsurile luate în perioada stării de urgenţă şi a cerut colaborare instituţională, pentru adoptarea cadrului legislativ necesar pentru lupta cu noul coronavirus.

Principalele declaraţii ale şefului statului:

  • Am transmis astăzi Parlamentului, conform legii, informarea privind starea de urgență instituită pe întregul teritoriu al României prin cele două decrete, semnate pe 16 martie și, respectiv, 14 aprilie.
  • Documentul prezintă în mod sintetic și transparent acțiunile și inițiativele pe care le-am avut pe perioada stării de urgență pentru a atinge obiectivele prioritare urmărite, respectiv protejarea sănătății cetățenilor, limitarea efectelor pandemiei, protejarea și relansarea economiei.
  • Totodată, documentul propune și o serie de măsuri menite să îmbunătățească în viitor capacitatea de răspuns din partea statului în fața unor provocări similare.
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/07/informareparlament.pdf" title="INFORMARE_Parlament"]
  • Pandemia COVID-19 a generat o criză la nivel mondial care a reclamat din partea tuturor statelor acțiuni rapide, adaptabilitate și soluții inedite.
  • Ne aflăm astăzi la aproape jumătate de an de la momentul în care, pe 30 ianuarie, Organizația Mondială a Sănătății recunoștea riscurile majore reprezentate de epidemia cu noul coronavirus, declarând-o situație de urgență pentru sănătatea internațională, motivată de faptul că SARS-CoV-2 nu putea fi comparat cu niciun virus anterior, fiind total atipic ca manifestare a bolii, agresivitate și capacitate de transformare, dar și adaptare la mediu.

Noul coronavirus a schimbat radical viețile tuturor și a pus la încercare sistemele de sănătate, de protecție socială, precum și pe cele economice de pe întregul mapamond.Klaus Iohannis:

  • Realitatea din toate țările afectate ne arată acum, fără echivoc, că pericolul unei răspândiri masive a virusului, care să nu poată fi ținută total sub control, a putut fi evitat doar prin adoptarea de măsuri ferme.
  • România a acționat la timp și eficient. În data de 16 martie, am semnat decretul privind instituirea stării de urgență, în urma evaluării situației epidemiologice naționale și internaționale, a discuțiilor din cadrul CSAT, a consultării membrilor Guvernului și a dialogului cu specialiștii în epidemiologie și sănătate publică, protejarea și siguranța cetățenilor fiind obiectivul fundamental.
  • Unica rațiune a acestor măsuri restrictive a fost evitarea unui scenariu negru, caracterizat printr-un val masiv de victime și îmbolnăviri, un scenariu care ar fi fost inevitabil mai ales în condițiile în care România nu avea niciun fel de stocuri medicale pentru situații de urgență, iar toate statele lumii erau angrenate într-o cursă contra cronometru pentru achiziția acelorași resurse sanitare.
  • De asemenea, în evaluarea situației și aprecierea necesității instituirii stării de urgență, am luat în considerare una dintre caracteristicile esențiale care diferențiază România de celelalte state europene, și anume existența celei mai numeroase diaspore din Europa.

În contextul pandemiei, revenirea pe teritoriul național a unui număr important de români din diaspora, inclusiv din zone puternic afectate de epidemie, a reprezentat una dintre cele mai mari provocări pentru autoritățile române și un argument pentru instituirea stării de urgență.Klaus Iohannis:

  • Într-un context dominat de evoluții nefavorabile, a fost nevoie de o intervenție rapidă, coordonată și eficientă din partea autorităților pentru sprijinirea populației și a agenților economici, precum și de un comportament responsabil și solidar din partea cetățenilor.
  • Evoluția situației epidemiologice la nivel național a condus la evidențierea unor carențe majore în cele mai importante sisteme ale statului, în special în cel medical, unde s-a constatat lipsa materialelor care să acopere și nevoile urgente, esențiale.
  • Mai mult, pandemia a scos la iveală o serie de fragilități sistemice, precum o economie națională puternic dezechilibrată, lipsa investițiilor publice, productivitate scăzută și o capacitate administrativă redusă.

Criza COVID-19 a pus o presiune uriașă pe marile sisteme publice, care, ani la rând, au fost subfinanțate și, uneori, gestionate fără simț de răspundere.Klaus Iohannis:

  • Diletantismul și lipsa de responsabilitate a guvernărilor anterioare au avut un impact negativ asupra capacității statului de a răspunde unei asemenea amenințări. Din cauza vulnerabilităților sistemice, efortul autorităților române de a gestiona o criză de o asemenea anvergură a fost cu atât mai anevoios.
  • În pofida acestor condiții deosebite, instituțiile implicate direct în managementul crizei au reușit, prin implementarea unor măsuri dure, excepționale, să diminueze efectele negative ale epidemiei COVID-19, acționând rapid, proporțional și eficient. Acest lucru ar fi fost imposibil fără profesionalismul și dedicarea personalului medical.

Datorită modului în care toți actorii implicați și, în special, cei aflați în prima linie și-au făcut datoria, a fost evitată o criză sanitară de proporții și au fost salvate numeroase vieți omenești.Klaus Iohannis:

  • De asemenea, răspunsul cetățenilor la apelul autorităților a fost unul covârșitor pozitiv. Prin modul responsabil și rațional în care s-au raportat la ansamblul de măsuri sanitare instituite, românii au dovedit că au înțeles gravitatea situației și necesitatea respectării măsurilor adoptate.
  • Deși restricțiile impuse au fost fără precedent în perioada postdecembristă, justețea și proporționalitatea acestora au fost întărite și de comportamentul majorității cetățenilor, care le-au asimilat și le-au integrat în viața lor de zi cu zi.
  • La rândul lor, sectorul neguvernamental și cel economic s-au alăturat demersului statului de a face față epidemiei, contribuția acestora fiind semnificativă.

Pe durata stării de urgență, m-am consultat permanent cu Guvernul și am participat constant la videoconferințe cu autoritățile, cu managerii de spitale, cu prefecții și șefii instituțiilor publice deconcentrate pentru a afla în mod direct care sunt problemele cu care se confruntă și pentru a mă asigura că măsurile instituite sunt suficiente.Klaus Iohannis:

  • Toate aceste evenimente au fost anunțate în mod transparent, iar rezultatul dialogului cu autoritățile din domeniu a fost, de fiecare dată, comunicat public.
  • Prin promptitudinea reacției autorităților la criza sanitară, prin cadrul excepțional creat odată cu instituirea stării de urgență, precum și prin măsurile luate, România s-a dovedit a fi una dintre țările cu capacitatea instituțională de a gestiona în mod adecvat riscurile asociate COVID-19 și de a acționa rapid, oportun și corect pentru limitarea răspândirii epidemiei.
  • Astfel, datele statistice de la nivel mondial și european relevă faptul că, deși nu dispune nici pe departe de resursele financiare și materiale ale altor state membre ale Uniunii Europene și nici de un sistem sanitar performant, România a gestionat în mod eficient această criză sanitară în timpul stării de urgență.
  • Totuși, această pandemie ne-a pus în față tabloul a 30 de ani de eșecuri în organizarea și administrarea statului român. Sunt carențe majore, imposibil de suplinit în doar câteva luni.

Efortul de construcție a unui stat eficient va fi unul de durată, de aceea reformarea marilor sisteme publice nu mai poate fi amânată la nesfârșit. Pașii mari care s-au făcut acum, în direcția unei ample digitalizări, de exemplu, trebuie continuați în mod accelerat.Klaus Iohannis:

  • Tot ce s-a dovedit în această perioadă că nu funcționează trebuie așezat pe baze corecte. Tocmai de aceea, o parte importantă a informării pe care am trimis-o Parlamentului este reprezentată de un set de măsuri propuse pentru ca, în viitoare situații de criză, valorificând lecțiile acestei experiențe, statul să dispună de o capacitate crescută de răspuns pentru a proteja eficient cetățeanul.
  • Și, pentru că am ajuns la acest capitol, țin să menționez una dintre marile probleme cu care ne-am confruntat și, iată, ne confruntăm în continuare, anume lipsa unei legislații coerente și bine gândite.

Am fost nevoiți să gestionăm această pandemie cu legi slabe și sumar croite, astfel că, în cele mai critice momente sanitare, a trebuit să ajustăm din mers și legislația.Klaus Iohannis:

  • În viața unui stat, există situații excepționale care impun măsuri excepționale, situații în care chiar paradigma acțiunii statale se schimbă.
  • Fără îndoială, regimul stării de urgență a fost gândit de legiuitorul constituant astfel încât să asigure un răspuns prompt la un pericol iminent pentru cetățeni sau chiar pentru însuși statul român.

Tocmai din acest motiv, întregul cadru normativ al măsurilor excepționale, pe de o parte, trebuie regândit și aliniat cu arhitectura constituțională, iar, pe de altă parte, trebuie să cuprindă instrumente suficiente pentru o acțiune promptă și eficientă a autorităților.Klaus Iohannis:

  • Prin Constituție, în situații de criză sanitară, statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătății publice. În realizarea acestei obligații, soluțiile legislative, pe lângă faptul că trebuie să asigure un just echilibru între drepturile și libertățile concomitent garantate și protejate de stat, trebuie să asigure și depășirea crizei.
  • De aceea, în spiritul Constituției, fac un apel la colaborare loială între instituțiile fundamentale ale statului. Acum nu este momentul disputelor politice și al orgoliilor.
  • Interesul comun al tuturor, în acest moment, trebuie să fie, mai presus de orice, salvarea vieții românilor și protejarea cetățenilor țării noastre. În astfel de momente de cumpănă pentru o întreagă țară, politicienii din toate partidele trebuie să fie la înălțimea funcțiilor deținute.
  • Vedem permanent în ultimele săptămâni tot felul de contre și dispute despre o măsură sau alta. România și românii au nevoie din partea politicienilor nu doar de verva discursurilor politice, uneori subsumate interesului de campanie, ci de argumente raționale, solide, de disponibilitate de a asculta experții din domeniu și de a găsi soluțiile cele mai bune pentru societate.

Este nevoie ca împreună, uniți, autorități, politicieni, jurnaliști, societate civilă, dincolo de viziunile care ne despart, să transmitem cetățenilor un mesaj unitar. Klaus Iohannis:

  • Virusul este real, nu are culoare politică, nu poate fi interzis prin lege și nici nu dispare de la sine prin simpla negare a existenței lui. De aceea, fac un apel la Parlament să adopte urgent cadrul de care este nevoie pentru ca autoritățile să acționeze pentru protejarea sănătății oamenilor.
  • Am intrat, de aproape o jumătate de an deja, într-o perioadă cu extrem de multe incertitudini și este absolut normal să resimțim nesiguranță și să ne dorim ca totul să revină cum a fost. Și eu îmi doresc asta.
  • Deocamdată însă acest lucru, din păcate, nu este posibil. Avem soluții pentru a ne relua viețile cât mai aproape de normalitate, însă ține de responsabilitatea fiecăruia dintre noi să reușim acest lucru. Oricâte eforturi ar face statul, sănătatea noastră, a tuturor, ține și de conștiința fiecăruia.

Să purtăm mască, să respectăm distanțarea fizică și să ne spălăm des pe mâini! Asta ne spun medicii.Klaus Iohannis:

  • Aceste trei măsuri nu sunt menite să ne facă viața mai grea, ci, dimpotrivă, să ne protejeze.
  • Ele ne asigură libertatea de a face în siguranță aproape toate activitățile de care ne bucuram înainte de pandemie.

Să nu pierdem ceea ce am câștigat deja! Suntem o națiune puternică și putem să trecem împreună cu bine și peste această perioadă. Klaus Iohannis:

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în urma unei vizite la Institutul Cantacuzino, că revenirea la starea de urgenţă este o variantă luată în calcul, însă el nu îşi doreşte să se ajungă la această măsură.

"Dacă situaţia se înrăutăţeşte şi nu găsim altă cale, putem să revenim la restricţii. Dar eu nu îmi doresc această cale. Haideţi să respectăm actualele măsuri”, a declarat Iohannis, într-un apel către cetățeni.

Miercuri, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 555 de cazuri de noi îmbolnăviri cu COVID-19.

Până în data de 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.817 persoane au decedat, au anunțat autoritățile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Luca Niculescu
15 oct.
Ideile principale din programul de guvernare al lui Luca Niculescu: reformă la ANAF, pensiile indexate anual și finalizarea a 4 autostrăzi
Avion Wizz Air
15 oct.
Wizz Air își mută temporar zborurile de la Timișoara la Arad în noiembrie 2026
MONDEN
Steve Ant | sursa foto: Instagram
Exclusiv
15 oct.
Emisiunile la care ar vrea să participe fostul iubit al Ramonei Olaru: „Îmi place”. S-a lansat la „Românii au talent”
Cristina Șișcanu | sursa foto: Kanal D2
15 oct.
Cristina Șișcanu a spus de ce a fost dată afară de la Antena 1: „Acum nu mai există în televiziune”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu
15 oct.
Luca Niculescu, despre programul de guvernare și lista miniștrilor: „Este o formulă mai puțin obișnuită în România”
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
15 oct.
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus la Parlament lista finală a miniștrilor propuși pentru Guvern
Ultimele știri
15 oct.
Cum a organizat spionajul militar rus GRU sabotajul cu drone de pe aeroportul din Leipzig și cine sunt agenții implicați
15 oct.
Un cuplu primește pe lună peste 6.000 de euro din pensii: „Nu putem să cheltuim toți banii”
15 oct.
Universitatea Craiova a fost la doar 9 minute de a învinge Getafe în debutul din Conference League
15 oct.
Când are loc votul pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Calendarul audierilor miniștrilor
TRENDING
15 oct.
Cultura care poate aduce peste 30.000 de euro pe hectar, rezistă la secetă și se păstrează chiar și un an. Un român a plantat deja 40 de hectare în Teleorman
15 oct.
Ce echipă a rămas în competiția Asia Express după Cursa pentru Ultima Șansă
15 oct.
Horoscop 16 octombrie 2026. Berbecii trebuie acum să aleagă care sunt pasiunile pe care merită să le cultive în continuare
15 oct.
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
La câte zile de concediu ai dreptul legal - Sursă foto: Shutterstock
15 oct.
La câte zile de concediu ai dreptul, în funcție de vechimea în muncă. Ce prevede legea
Rodica Ojog-Brașoveanu. Fotomontaj generat cu inteligența artificială
15 oct.
Arestată de comuniști, devenită regina misterului. Scriitoarea căreia destinul i-a rezervat o răsturnare spectaculoasă!
Coş de rufe pe o maşină de spălat, alături de recipiente detergent pe un blat de bucătărie
15 oct.
Cum alegi cel mai bun detergent de rufe în funcție de țesătură. Ghid complet
Cum se spală o șapcă - Sursă foto: Shutterstock
15 oct.
Cum se spală o şapcă sau o pălărie fără să se strice sau să-şi piardă forma
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
15 oct.
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Palatul Telefoanelor
15 oct.
Palatul Telefoanelor din București, scos la vânzare prin licitație: Cât cere proprietarul
Ioana Dogioiu
15 oct.
Magistrații trebuie să mai aștepte ca să primească restanțele salariale: de ce Guvernul Bolojan nu le poate plăti
Un avion Anima Wings pe pistă
15 oct.
AnimaWings prelungește suspendarea temporară a zborurilor după ce Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență
Lucrări la blocul din Rahova afectat de explozie la un an de la deflagrație
Reportaj
15 oct.
„Punem chirpici în fisuri și mergem mai departe!” Cum își continuă viața locatarii blocului din Rahova afectat de explozie
Fermier care traverseaza un camp
15 oct.
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel