„În campania electorală din România aţi demonstrat că reprezentaţi o Românie democrată, europeană. Astfel, aţi dat un semnal puternic care a mers mult peste hotarele României. Noi toţi am observat cu multă atenţie alegerile din România. Permiteţi-mi să vă felicit pentru alegerea în funcţia de preşedinte al României”, a declarat, vineri, la începutul conferinţei de presă comună, cancelarul german. Friedrich Merz.

Rusia dezinformează de ani de zile și s-a implicat în România

Unul din subiectele de bază s-a axat pe încercările de dezinformare ale Rusiei în spațiul UE și recentele atacuri ale hackerilor ruși. „Rusia dezinformează de câtiva ani. Să facem față împreună provocărilor Rusiei la adresa regimurilor democratice”, a spus Merz.

„Vreau să salut punctele de vedere apărute azi, prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă asupra ţărilor europene şi expres despre influenţa acesteia în România şi în alegerile din România. Cred că este un punct important pentru a înţelege ce s-a întâmplat în România în ultimul an”, a declara Nicuşor Dan.

Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și UE, a transmis vineri Ministerul român al Afacerilor Externe.

Alegerile prezidenţiale derulate în 24 noiembrie 2024 au fost anulate de Curtea Constituţională, fiind reluat întreg procesul, după ce documente ale diferitor servicii de informaţii, desecretizate de către CSAT, au vorbit despre influenţa unor actori statali şi non-statali asupra procesului electoral. 

Procesul de aderare al Ucrainei este deschis

Cancelarul a subliniat importanța legăturilor economice dintre România și Germania, dar și parteneriatul militar, mai ales având în vedere războiul din Ucraina. Cei doi lideri au convenit că este necesară o înarmare mai rapidă care să corespundă provocărilor Moscovei.

„Încercăm să aducem Ucraina mai aproape de noi, dar mai întâi trebuie să vedem cum evoluează războiul. Până atunci trebuie să facem totul pentru a-i ajuta”, a punctat liderul german.

Cum vrea Berlinul să ajute economic țara noastră

Președintele Nicușor Dan a insistat mai mult pe partea economică susținând că „s-au trasat direcțiile pentru colaborarea viitoare” cu cel mai important partener economic al României. „Germania este principalul partener comercial al României și ne dorim ca această cooperare să se dezvolte în anii care urmează”, a spus șeful statului.

Merz l-a asigurat că firmele germane au început să deschidă „tot mai multe capacități de producție” la noi în țară.

Cancelarul german și-a declarat din nou dezacordul față de planul de Buget al UE prezentat de Ursula Von der Leyen spunând însă că este timp de negocieri până în 2027.

Comunitatea românească din Germania

 În cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre minoritatea germană din România şi de minoritatea română din Germania.

„Am mulţumit Guvernului german pentru condiţiile pe care minoritatea română le are pentru a trăi aici. Nu în ultimul rând, am adresat invitaţia Cancelarului Merz de a vizita România în perioada următoare”, a declarat preşedintele Dan.

De asemenea, cei doi lideri au vorbit și despre de parcursul european al Republicii Moldova şi de sprijinul pe care cele două țări, împreună cu partenerii europeni, îl oferă pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Într-un interviu acordat publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung, președintele României a abordat subiecte precum lupta împotriva corupției, relația cu Donald Trump și alegerile anulate din anul precedent.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.