„Se întâmplă și alte lucruri care nu ar trebui să se întâmple. Se administrează oxigen în exces în fluxuri de peste 10-12 litru. De multe ori ni se spune că a primit pacientul oxigen de la două surse, adică vreo 40 de litri pe minut. Asta e un non-sens medical. Niciun pacient cu o masca simplă nu poate să consume mai mult de 10-12 litri pe minut”, a precizat preşedintele Societăţii Române de ATI.

Șerban Bubenek a detaliat care este, de fapt, pericolul: ”Dacă tu îi dai 35, ceilalți 25 de litri se răspândesc în atmosfera din salon, creează o concentrație mare la care orice scânteie, orice electricitate chiar și statică care produce o scânteie, care poate să apară din orice motiv – frecarea unui material textil sau un aparat care să producă o mică scânteie, că-i telefon mobil, că-i laptop… se poate întâmplă o tragedie”.

Preşedintele Societăţii Române de ATI a menționat că nu toți medicii ATI cunosc procedurile de administrare a oxigenului bolnavilor.

”Tratamentul cu oxigen ca medicament în fluxuri mai mari de 3,4 litri pe minut este o faza pe care colegii de ATI o știu foarte bine, alte specialităţi care nu au această abilitate şi care au fost obligaţi… Deși am informat, am ținut webinarii cu lucrul asta…. în unele locuri s-a înțeles, în altele nu”.

Întrebat dacă pacientului îi face rău administrarea excesivă a oxigenului,
Şerban Bubenek a spus că ”în principiu nu, dar usucă mucoasa nazală și pot să creeze un disconfort în plus, altfel e un non-sens ca pe mască să pui mai mult de 12, 13 litru”.

Niciun atlet nu poate să absoarbă mai mult de 15 litri pe minut. Un pacient dispneic nici atât.

Șerban Bubenek, preşedintele Societăţii Române de ATI, la Digi24:

Preşedintele Societăţii Române de ATI a explicat de ce se întâmplă asta și a făcut câteva recomandări: ”Colegii văd că au saturație proastă, dar soluția în aceste situații e chemarea unui medic reanimator și transfer în reanimare, unde poate fi pus pe astfel de sistem cu flux înalt care nu mai usucă mucoasa, sau dacă nici așa nu e suficient, ventilația mecanică invazivă sau non-invazivă”.

Citeşte şi:

Comisia de anchetă a OMS în China nu a găsit SARS-COV-2 la animalele sălbatice. Mâncarea congelată, noua ipoteză privind originea pandemiei

Alina Laufer, însărcinată cu gemeni, internată de urgență. Ce probleme are fosta soție a lui Jorge. „Totul s-a petrecut foarte repede”

Unde începe și unde se termină treaba statului. O poveste cu un accident la schi în România și ce-am înțeles trecând prin două spitale

Cel mai dur atac la Super Liga Europei: „Lumea moare și ei vor doar bani. Să-și bage în fund toate milioanele!”
PARTENERI - GSP.RO
Cel mai dur atac la Super Liga Europei: „Lumea moare și ei vor doar bani. Să-și bage în fund toate milioanele!”
Bărbat din Târgu Jiu, mort după vaccinarea cu AstraZeneca. Ce au descoperit medicii în trupul lui
Playtech.ro
Bărbat din Târgu Jiu, mort după vaccinarea cu AstraZeneca. Ce au descoperit medicii în trupul lui
Imagini cu crima între migranți de la Timișoara. Agresorul a scos cuțitul și s-a năpustit asupra victimei, când a ajuns în dreptul ei
Observatornews.ro
Imagini cu crima între migranți de la Timișoara. Agresorul a scos cuțitul și s-a năpustit asupra victimei, când a ajuns în dreptul ei
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
Ce au discutat prinții William și Harry după înmormântarea bunicului lor. Credeau că nu îi aude nimeni. VIDEO
Știrileprotv.ro
Ce au discutat prinții William și Harry după înmormântarea bunicului lor. Credeau că nu îi aude nimeni. VIDEO
Europa, zguduită de o decizie anunţată oficial azi-noapte. Boris Johnson şi Emmanuel Macron, reacţii tranşante
Telekomsport
Europa, zguduită de o decizie anunţată oficial azi-noapte. Boris Johnson şi Emmanuel Macron, reacţii tranşante
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta  (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta (PUBLICITATE)