Președinții Curților de Apel: Pensiile de serviciu nu sunt o invenție românească, campania trebuie oprită

 5 comentarii

Președinții Curților de Apel condamnă atacurile repetate, nefondate, injurioase și distructive la adresa judecătorilor. Făcând front comun, aceștia subliniază într-un comunicat că pensiile de serviciu ale judecătorilor nu sunt o invenție românească și că reforma acestora a fost deja finalizată.

„Atacuri repetate, nefondate, injurioase”

„Preşedinţii curţilor de apel condamnă atacurile repetate, nefondate, injurioase şi distructive purtate în mod susţinut la adresa judecătorilor, cu scopul vădit de a afecta forţa puterii judecătoreşti în raporturile sale cu celelalte două puteri, în special cu cea executivă, sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu, efectul fiind decredibilizarea puterii judecătoreşti, cu consecinţe directe asupra dreptului la o justiţie echitabilă a cetăţenilor”, se arată în comunicatul transmis de preşedinţii Curţilor de Apel din România., potrivit News.ro.

Totodată, aceștia susțin că „dezbaterile recente au fost marcate de discursuri agresive, generalizări nedrepte şi etichetări care urmăresc să alimenteze o atitudine ostilă faţă de sistemul judiciar”.

„Se ignoră voit faptul că statutul judecătorului are la bază standarde internaţionale, nu naţionale, generate de natura specifică a funcţiei, nivelul de responsabilitate, incompatibilităţile legale şi interdicţiile profesionale, precum şi de necesitatea asigurării independenţei sale în raport de celelalte puteri ale statului”, spun magistrații.

Un singur scop: timorarea judecătorilor

Magistraţii spun că scopul acestei campanii este vădit şi scopul este „timorarea judecătorilor”, precum şi „distrugerea încrederii cetăţenilor în actul de justiţie”.

„Este vădit că scopul real al acestei campanii, pornită şi continuată susţinut şi agresiv în ultimele luni nu are, în realitate, drept scop principal reformarea pensiilor de serviciu, pentru a răspunde cerinţelor Comisiei Europene, ci timorarea judecătorilor şi distrugerea încrederii cetăţenilor în actul de justiţie, exact în momentul în care măsurile de austeritate preconizate de Guvern vor afecta milioane de cetăţeni”, se mai arată în comunicat.

Preşedinţii Curţilor de Apel mai spun că în perioadele de criză economică numărul litigiilor între cetăţeni şi stat creşte.

„În mod absolut previzibil, în perioadele de criză economică şi austeritate, numărul litigiilor purtate între cetăţeni şi stat creşte exploziv. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, după 2009, când litigiile generate de criza economică au fost de ordinul sutelor de mii. Aceste valuri imense de litigii au fost şi vor fi gestionate de judecatorii aflaţi în activitate, ce trebuie să aibă independenţa reală şi resursele necesare pentru a le soluţiona corect şi în termen rezonabil” afirmă judecătorii.

Aceștia susțin că „o justiţie slabită, cu resurse umane insuficiente şi descurajate, atacată sistematic, de multe ori prin termeni pur si simplu abjecţi, folosiţi inclusiv de către oameni politici, într-o campanie bazată pe manipulare, minciună şi ostilizarea populaţie nu profită cetăţeanului, ce devine la rândul lui slab în raporturile sale cu statul”, transmit magistraţii.

De asemenea, semnatarii comunicatului de presă spun că este datoria lor să demaşte tendinţa clasei politice de a limita accesul cetăţenilor la justiţie.

Pensiile de serviciu, doar un pretext

Reforma pensiilor de serviciu este doar un pretext, mai acuză semnatarii. Potrivit acestora, reforma a fost deja finalizată.

„Dovada faptului că reforma pensiilor de serviciu este doar un pretext rezultă din chiar motivele invocate de Guvern, şi anume faptul că, fără aceste modificări, România ar pierde 213 milione de Euro, fonduri europene. Această afirmaţie este însă falsă!”, susțin magistrații.

„Supendarea fondurilor a fost consecinţa pronunţării deciziei CCR 724/2024 prin care a fost anulată supraimpozitarea tuturor pensiilor de serviciu – nu doar a judecătorilor – fiind, deci, necesară modificarea legii atât în acord cu decizia Curţii Constituţionale, cât şi cu cerinţele Comisiei în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor în plată. Mai mult, în scrisoarea trimisă Guvernului de către Comisia Europenă se cere respectarea garanţiilor constituţionale privind pensia de serviciu a magistraţilor. Subliniem faptul că reforma privind pensiile de servciu ale magistraţilor a fost deja finalizată, vârsta de pensionare urmând a creşte etapizat până la 60 de ani, iar cuantumul pensiei a fost limitat la cel al indemnizaţiei. Acestă lege a fost adoptată după consultări cu Comisia Europenă, a fost validată prin Decizia nr. 467/2023 a Curţii Constituţionale şi corespunde standardelor europene obligatorii şi pentru statul român”, se arată în comunicat.

Se urmărește „slabirea puterii judecătoreşti”

Preşedinţii Curţilor de Apel spun că pensiile de serviciu nu sunt o invenţie românească.

„Pensiile de serviciu ale judecătorilor nu sunt o invenţie românescă, ci derivă dintr-un statut ale cărui coordonate sunt unanim recunoscute la nivel european. Reamintim că, prin decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-762/23, obligatorie pentru toate statele membre al Uniunii Europene, se stabileşte că pensia de serviciu a judecătorilor trebuie să fie cât mai apropiată de salariul în plată, pentru a asigura independenţa justiţiei sub componenta sa financiară. Publicarea, aşadar, a unui proiect de lege direct de către Guvernul României, ce încalcă jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, fără nici un fel de consultări prealabile, însoţită de o campanie de presă de o agresivitate fără precedent îndreptată direct împotriva magistraţilor, are ca efect direct slabirea puterii judecătoreşti în raporturile sale cu celelalte puteri şi dezechilibrarea gravă a raporturilor dintre acestea”, spun magistraţii.

Guvernul, acuzat de dublă măsură

Semnatarii comunicatului fac referire şi la „dubla măsură adoptată de Guvern”  în abordarea temei privind pensiile de serviciu ale magistraţilor.

„Subliniem, în acelaşi sens, şi dubla măsură adoptată de către Guvern în modalitatea de comunicare publică şi abordare a chestiunii pensiilor de serviciu. Dacă pentru magistraţi aceasta s-a bazat pe manipulare susţinută de un veritabil discurs public al urii, în cazul pensiilor de serviciu al militarilor – ce includ nu doar armata, ci şi jandarmeria şi serviciile de informaţii – ministrul de resort a subliniat că orice modificare trebuie făcută „cu foarte, foarte multă consultare şi cu foarte multă transparenţă. Nu în ultimul rând, remarcăm faptul că reacţiile instituţionale prompte ale Consiliul Superior al Magistraturii, prin care sunt demontate informaţiile false din mediul public, sunt fie ignorate, fie preluate şi prezentate trunchiat, fapt ce demonstrază, o dată în plus, că scopul acestei campanii nu este acela al unei consultări loiale între puterile statului, ci slăbirea şi subordonarea justiţiei”, se arată în comunicat.

În final, ”preşedinţii Curţilor de Apel solicită tuturor actorilor implicaţi să înceteze campania de subminare a independenţei justiţiei şi de demonizare a judecătorilor, care îşi exercită misiunea în condiţii de muncă adesea excesive, cu resurse insuficiente şi presiuni constante, dar cu loialitate faţă de lege şi Constituţie”.

Cine semnează comunicatul

Comunicatul este asumat de:

Curtea de Apel Alba Iulia – Preşedinte, Judecător Petraşcu Oana Maria

Curtea de Apel Bacău – Preşedinte, Judecător Pătraşc-Bălan Ionela-Diana

Curtea de Apel Braşov – Preşedinte, Judecător Niculeasa Daniela

Curtea de Apel Bucureşti – Preşedinte, Judecător Arsenie Liana Nicoleta

Curtea de Apel Cluj – Preşedinte, Judecător Gîrbovan Dana Cristina

Curtea de Apel Constanţa – Preşedinte, Judecător Jurubiţă Alina Gabriela

Curtea de Apel Craiova – Preşedinte, Judecător Berceanu Manuela Cristina

Curtea de Apel Galaţi – Preşedinte, Judecător Benescu Doru

Curtea de Apel Iaşi – Preşedinte, Judecător Cheptene - Micu Diana - Mihaela

Curtea de Apel Oradea – Preşedinte, Judecător Roman Floria

Curtea de Apel Piteşti – Preşedinte, Judecător Trandafir Emilia - Raluca

Curtea de Apel Ploieşti – Preşedinte, Judecător Frăţilescu Paul Muhail

Curtea de Apel Suceava – Preşedinte, Judecător Ilieş Titiana

Curtea de Apel Târgu Mureş – Preşedinte, Judecător Lucacu Ioana - Delia

Curtea de Apel Timişoara – Preşedinte, Judecător Dica Maria - Cristina

Curtea Militară de Apel Bucureşti – Preşedinte, Judecător Bădiţa Petre - Valentin.

Șefa CSM consideră că o pensie de 11.000 de lei este mică: „Suntem unici”

A susținut că pensia de 11.000 de lei este „mică” Într-o apariție la televiziunea Digi24, Elena Costache a susținut că o pensie de aproximativ 11.000 de lei net lunar pentru un magistrat este insuficientă.

Șefa CSM și-a exprimat opoziția față de reforma pensiilor speciale propusă de Guvernul condus de Ilie Bolojan. 

„Ar fi 11.309 lei pensie. În ce condiții? Ca să ieși la pensie cu această pensie, ce înseamnă? La ce vârstă? 65 de ani”, a spus președinta CSM. 

Președinta a afirmat că nu va accepta pachetul de tăieri propus, care prevede creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și limitarea pensiei la 70% din salariul net al magistratului. Și că, „dacă se insistă”, va merge la CCR.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    Nerasist 05.08.2025, 23:55

    Fără 5 ani in privat, nu poți înțelege problema și nu ai dreptul la cuvânt, daca nu înțelegi. daca azi sunt 0 grade și mâine de 3 ori mai frig, cât de frig este mâine? Îți spun clar că nu cred că înțelegi.. este vorba de doua sisteme separate de măsură... Așa este și cu invenția asta care nu a existat în Romania până în 2023. Are sens în alte sisteme fiscale, nu in sistemul nostru. Nu poți inventa bonusuri, indemnizații, pensii, cumulări, pontaje multiple, sporuri, prime de pensie și tot ce au mai inventat alții în alte țări că nu se încadrează în bugetul pe care îl ai. Este aeconomic. Nu înțelegi ce însemna să nu ai bani!? Să nu ai de unde!? Nu mă miră. Trebuie sa ramai 5 ani fara venituri și o să înțelegi. Asta cerem să vă încadrați în buget. Speciali care lucrează să acopere tot pentru cei pensionari, fara sa ia de la alții. Te rig sa suni la numărul pentru cei cu depresii mintale să îți explice.

  • Avatar comentarii

    AndreyRlz 06.08.2025, 00:47

    Ce sa înțeleagă frate acești judecători, magistrați sau ce sunt.... Dacă ei stau câteva ore la lucru și restul doar în mașini de lux, vile de lux sau apartamente închiriate de stat unde plătesc 200lei/luna și au 3-4 camere... Normal ca li se pare odios sa li se taie din drepturi sau sa scadă pensia când or ieși la pensie la 40-50ani acolo.... Dar ia spuneți-i sa meargă câte 1h pe zi pe jos prin București sau Cluj, sa vadă câți oameni se chinuie sa strângă pet-uri din gunoi, câți oameni ai străzii exista, câți se chinuie cu bicicleta în orașe acoperite doar 10% de piste de biciclete, câți se chinuie cu mașini vechi de 20ani și de-abia au bani sa le repare dacă se strica ceva, ce sa mai vorbim de mașini noi.... Pe urma întrebați i ce cred

  • Avatar comentarii

    Toni2 06.08.2025, 06:52

    Pensiile speciale nu sunt invenție românească dar în nici o țară din lume pensia nu este cât salarul din ultima lună de activitate ceea ce este aberant și nu se pensionează după 25 de ani de muncă, la 47-50 de ani, ceea ce este aberant.

  • Avatar comentarii

    sarivisionyahoo.com 06.08.2025, 07:43

    Mafia din justiție nu renunță! Sunt paraleli cu realitatea ăștia!

  • Avatar comentarii

    Mirciulica 06.08.2025, 13:52

    Nu pensia specială în sine a magistraților e problema. Problema e enorma ei nesimtire. Deci în final, discutam aici de nivelul exorbitant al pensiilor acestor costachi, ce sunt ei, judecători sau procurori. O pensie e specială, deci foarte buna, când este ceva sub netul salariului ( cu un 20 procente ), până la urma, o medie a salariului net pe ultimii trei-cinci ani. Că dacă iei ultimul salariu ( salariul pe ultima luna de activitate), te vei lovi de o creștere artificiala a acestuia, așa cum e printre șefii din politie. Cam asta e pensia specială corecta. In rest, lăcomie, arivism, harpagonism, lipsa de bun simt, arogantă maximă.

ALTE ȘTIRI
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
16:00
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
femeie-romania-pensie-parc
15:30
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
MONDEN
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
15:19
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Asia Express 2026 editia 21, 11 octombrie
14:06
„Asia Express” 11 octombrie 2026. Regulile se schimbă în această seară
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
16:25
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
16:22
Accident cumplit în Turcia. Cel puţin 11 morţi şi zeci de răniţi, după ce un autocar s-a ciocnit cu un camion
16:12
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
16:06
Premierul polonez Donald Tusk și ministrul apărării, vizați de tentative de asasinat. Serviciile secrete au convocat o ședință de urgență
TRENDING
11:24
Val de ploi torențiale, lapoviță și ninsori și scăderi bruște de temperatură: ANM a emis un cod galben de vreme rea pentru 11 județe
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Un magazin Ikea, pereții sunt colorați cu albastru, iar literele care formează scrisul sunt galbene. În fața magazinului sunt un gard viu verde și o parcare goală
11:31
Țara din Europa în care magazinele Ikea pot deveni adăposturi de urgență în caz de război sau pană de curent
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nuclearelectrica a oprit reactoarele 1 și 2 de la CNE Cernavodă din cauza scăderii drastice a nivelului Dunării. Foto: Facebook / Nuclearelectrica
15:03
Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării. Anunțul Nuclearelectrica
O mașină de Carabinieri oprită în dreptul unei stații de metrou din Milano, mai mulți turiști în haine groase coboară pe scările de la metrou
14:41
O româncă a fost jefuită într-o stație de metrou din Milano de doi bărbați care inițial s-au oferit să o ajute
Polițiști în Germania, o femeie și un bărbat care stau cu spatele, poartă veste antiglonț și inscripția POLITZEI
13:56
O bandă de români a dat peste 29 de spargeri în Germania, iar din banii furați au cumpărat case de lux și lingouri de aur
Roxana Butnaru. Sursa foto: arhiva personală
Analiză
13:00
Roxana Butnaru, consilier de stat în Administrația Prezidențială: „România are foarte mulți oameni buni. Problema este dacă avem curiozitatea și răbdarea să-i descoperim înainte să-i descopere alții”
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?