„Nu, am mai spus lucrul acesta. Nu voi vota niciodată un alt Guvern Orban, cum nu am făcut-o nici până acum”, a spus Marcel Ciolacu, după numărarea voturilor, potrivit publicației Știri pe Surse.

PSD va înainta împreună cu partidul lui Victor Ponta o propunere comună de premier, a mai spus Ciolacu

„Așteptăm să fim chemați la Cotroceni. O să am o discuție și cu Victor Ponta, să avem o propunere comună de premier”, a spus Marcel Ciolacu.

Ciolacu a mai spus că demiterea Guvernului Orban este „un pas foarte mare pentru democrație, economie, pentru sănătatea românilor”.

„Până acum nu s-a întâmplat să treacă o moțiune cu acest scor, înseamnă că s-au mobilizat mulți colegi. Este un scor impresionant”, a spus el.

Întrebat dacă demiterea Guvernului Orban este un prim pas spre anticipate, Ciolacu a răspuns: „Întotdeauna căderea unui guvern e un pas spre anticipate”.

Guvernul Ludovic Orban a fost demis, miercuri, moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR fiind votată de 261 de parlamentari, a anunțat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Guvernul Orban a picat la votul moțiunii de cenzură cu 261 de voturi pentru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.