Predoiu a evitat să comenteze deciziile PSD

Referitor la guvernare, liderul interimar al PNL a subliniat: „Și PNL are în Guvern miniștri care au depus un jurământ față de români, își vor exercita atribuțiile în interesul românilor şi al României”.

El a adăugat că liberalii au și parlamentari, iar „câtă vreme aceste mandate sunt în fiinţă, PNL, prin miniștrii şi parlamentarii săi, îşi va face datoria faţă de români”.

„De la PSD am auzit foarte multe declaraţii, nu mă raportez la declaraţii şi scenarii, când vom vedea gesturi politice concrete ne vom sfătui, vom lua mandat, vom discuta cu forţele politice, cu preşedintele interimar şi vom lua deciziile care se impun”, a mai declarat Predoiu.

Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de premier

Președintele PSD a anunțat luni seară că demisionează din funcția de premier. În același timp, decizia PSD pentru ieșirea de la guvernare a fost luată în unanimitate, potrivit informațiilor obținute de Libertatea din ședința PSD.

La acest moment, Marcel Ciolacu va rămâne președintele Partidului Social-Democrat însă discuțiile despre conducerea partidului se vor realiza în perioada imediat următoare, într-un nou Consiliu Politic Național.

Columbianul trimis de serviciile secrete ruse să dea foc unor obiective strategice din România, condamnat la 6 ani de închisoare
Recomandări
Columbianul trimis de serviciile secrete ruse să dea foc unor obiective strategice din România, condamnat la 6 ani de închisoare

Deocamdată, miniștrii social-democrați vor mai rămâne în Executiv până la formarea viitorului Guvern, au mai precizat sursele citate.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.