Probleme serioase în cadrul Primăriei Municipiului Bistrița. Doi angajați au fost depistați pozitiv cu coronavirus. Astfel, în această instituție, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a ajuns la trei, conform site-ului de știri timponline.ro.

Departamentul Taxe și Impozite Locale Bistrița a fost închis, după ce un angajat a fost diagnosticat cu COVID-19. Este vorba de un bărbat care nu lucra direct cu publicul și care a primit, miercuri seară, confirmarea că este infectat cu noul coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, a declarat, pentru sursa citată, că și soția acestuia, angajată la Starea Civilă, a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19

“La Starea Civilă nu avem relații cu publicul. Toate documentele se primesc online. În schimb, la Taxe și Impozite am fost obligați să închidem, pentru ca cei de la SVSU să facă dezinfecție. Din informațiile pe care le avem, doamna de la Starea Civilă nu a fost la serviciu în ultimele două săptămâni, iar soțul ei a revenit de curând”, a spus Mihai Ruști.

Departamentul Taxe și Impozite Locale Bistrița a mai fost închis și în urmă cu două săptămâni. Atunci, una dintre angajate a fost depistată pozitiv cu COVID-19.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.