Noul proprietar va avea posibilitatea să cumpere doar pereţii casei pentru o perioadă de 99 de ani, dar nu şi fondul funciar care rămâne în proprietatea municipalităţii.

Programul este rezervat celor care nu câştigă mai mult de 5.000 de euro net pe lună. După achiziționarea imobilului, ei vor trebui să mai plătească doar
o taxă de 2,5 euro pe mp pe lună.

Primele apartamente de 3 și 4 camere scoase la vânzare marţi costau, în medie, 5.000 de euro mp, jumătate faţă de preţul pieţei.

Pentru a putea aplica la program, cumpărătorul trebuie să aibă o legătură cu Parisul, să fie deja locuitor al capitalei franceze sau să lucreze acolo și trebuie să aibă reședința principală în apartamentul cumpărat.

În cazul în care vrei să te muţi sau mori şi moştenitorul tău câştigă mai mult decât plafonul maxim autorizat, Primăria îţi răscumpără apartamentul la preţul iniţial recalculat în funcţie de inflaţie.

Acest program, aplicat în premieră la Paris, a mai funcționat cu succes şi în alte oraşe franceze, precum Lille, Rennes sau Lyon. El fusese însă inventat în anii 80 în SUA înainte de a fi adoptat treptat de Canada, Kenya, Marea Britanie şi Belgia.

Sistemul permite marilor oraşe, unde metrul pătrat devine tot mai scump, să nu fie abandonat complet de familiile clasei mijlocii, să menţină deci o mixitate socială. Pe de altă parte, dispozitivul ar putea frâna specula imobiliară.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Autoritățile pariziene au scos pentru moment la vânzare o mie de astfel de apartamente, obiectivul fiind de 6.000 pe perioada mandatului local.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
Observatornews.ro
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI