Daniel Drăgulin se confruntă cu probleme din pricina câinilor vagabonzi, deşi a încercat diferite metode şi în această vară a insistat ca fiecare angajat al Primăriei, care stă la casă, să adopte câte un câine comunitar. Chiar dacă 40 de câini şi-au găsit stăpân în rândul angajaţilor primăriei, tot mai există sute pe străzile din Călăraşi.
Din nefericire, Daniel Drăgulin are o explicaţie hilară pentru numărul mare de patrupede. "Câinii sunt aduşi cu maşina, din oraşele limitrofe judeţului, şi abandonaţi în municipiu".
Potrivit unei estimări oficiale din iunie 2011 în România existau circa 1 milion de maidanezi. Întreținerea unui maidanez costă statul român 375 de lei pe lună, potrivit unei raport oficial.
Sursă: dincalarasi.ro