Primarul localităţii braşovene Ghimbav, Dorel Toma, va fi prezentat, joi, la ora 13.30, la Tribunalul Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită, după ce a fost reţinut pentru 24 de ore.

Dorel Toma este primar de 25 de ani şi se află la cel de-al şaptelea mandat. El este cercetat de DNA pentru fapte de corupţie în legătură cu nişte contracte la preţuri foarte mari cu mai multe firme din Olt pentru montarea de mobilier urban în localitate. Prejudiciul estimat este de 18 milioane de lei.

Edilul a fost reţinut pentru 24 de ore miercuri seara şi şi-a petrecut noaptea în arestul IPJ Braşov.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Gabriela Dinu, a spus că poliţiştii braşovni nu au participat la percheziţiile de la Primăria Ghimbav sau la locuinţa primarului.

Potrivit procurorilor DNA, primarul din Ghimbav este suspectat că în perioada 2009-2015 ar fi încheiat contracte la preţuri foarte mari pentru mobilierul urban. Procurării au făcut, ieri,mai multe percheziţii la Primăria Ghimbav, la locuinţa locuinţa primarului, precum şi la sediul unei firme din Olt şi la domiciliile administratorilor societăţii.

„În cursul zilei de 18 aprilie 2018, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 9 locaţii situate pe raza judeţelor Braşov şi Olt, din care 2 au fost în sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei”,  se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Primarul oraşului Ghimbav, Dorel Toma, şi ceilalţi şase inculpaţi din dosarul DNA cu afaceri ilegale cu mobilier stradal, vor afla mâine dacă vor rămâne dacă vor fi arestaţi preventiv, ei urmând să fie eliberaţi după ce le expiră mandatele de reţinere pentru 24 de ore.

Judecătorii Tribunalului Braşov i-au audiat astăzi pe edilul din Ghimbav, contabila şefă a primăriei şi trei administratori de firme din judeţul Olt, propuşi pentru arestare preventivă, însă instanţa a rămas în pronunţare până mâine, la ora 15.00.

Prin urmare, inculpaţii vor fi liberi să plece din arestul IPJ Braşov după ce le vor expira mandatele de reţinere pentru 24 de ore.

Citește și: EXCLUSIV/Un copil de trei ani care are picioarele necrozate a fost plimbat între trei spitale și refuzat la internare

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.