În același dosar a fost arestat și Vasile Adi O., cel care ar fi incendiat gospodăriile, acesta fiind deja arestat în altă cauză.

Nistor Bratosin, primarul comunei Urechesti, a fost audiat, miercuri, timp de mai multe ore, în dosarul incendierii a două microferme din comună. La finalul audierilor, alesul a fost reținut pentru 24 de ore

La sfârșitul anului trecut, două ferme au ars în comuna Urechești, la interval de numai două săptămâni. La vremea respectivă, proprietarii celor două ferme au declarat că au fost amenințați de mai multe ori și că la mijloc este vorba despre două conflicte politice între edil şi o altă persoană.

Pompierii care au cercetat la fața locului cauzele producerii incendiului au stabilit că acesta a fost declanșat intenționat.

În timpul audierilor, primarul din Urechești nu și-a recunoscut faptele.

Dacă decizia instanței rămâne definitivă, prefectul de Vrancea trebuie să emită ordin de suspendare din funcție a primarului Nistor Bratosin, conform Legii administrației locale.

Citește și: REPORTAJ/ Ce semne îți arată că micuțul tău poate avea retard motor și care sunt terapiile cu rezultate uimitoare

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.