În urma acestei situații, școala care a început la 1 septembrie continuă timp de o săptămână cu organizarea cursurilor online.

“Avenor College și-a deschis porțile pentru elevi pe 1 septembrie, când la școală s-a organizat în aer liber, Ceremonia de Deschidere, pe fiecare an de studiu în parte, cu flow-uri diferite pentru elevi, intrări și ieșiri separate, triaj, și prezentarea actelor medicale care să ateste că fiecare elev poate intra în comunitate”, anunță școala privată într-un comunicat.

“Cu o zi înainte, pe 31 august, când elevii nu veniseră încă în campus, am aflat și imediat i-am informat pe părinți că unul dintre membrii echipei a fost confirmat pozitiv cu Covid 19 și se află internat spitalul Matei Balș, în stare bună. Un alt coleg profesor era la vremea aceea suspect și între timp și testul lui este confirmat pozitiv.

O altă colegă de la grădiniță, aflată în izolare, care nu a avut contact cu nimeni din comunitatea noastră, a fost confirmată pozitiv”, s-a mai precizat în comunicatul de presă.

Imediat după confirmarea cazurilor s-au luat câteva măsuri de protecție sanitară. Astfel, toate persoanele considerate contact direct au fost testate PCR, rezultatele fiind negative.

De asemenea, tot personalul școlii (151 de persoane) a fost testat pentru anticorpi, iar spațiile din unitatea de învățământ au fost dezinfectate.

În aceste condiții, până pe 7 septembrie cursurile vor continua online.

Ce reguli sunt impuse în școală

“În campusul nostru, toți angajații poartă măști și respectă distanțarea, toată lumea, fără excepție trece prin triaj la intrare. În perioada 17 – 31 august toată echipa a participat la traininguri online și exerciții de pilotare pentru diverse scenarii pentru reluarea școlii.

Avem în permanență personal medical în școală care poate acorda asistență imediat. Ne consultăm și cu specialiști externi, tocmai pentru a ne asigura că luăm cele mai bune decizii pentru profesorii și elevii noștri”, anunță Colegiul Avenor.

FOTO: Avenor College

Citeşte şi:

Horoscop 4 septembrie 2020. Taurii trebuie să își creeze singuri condițiile necesare ca să aibă parte de liniște

Guvernul a stabilit: alegerile parlamentare vor avea loc pe 6 decembrie

“Șomer de pandemie” din generația “decrețeilor”: Caută-ți de muncă în România, bătrâne! 

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
Playtech.ro
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Observatornews.ro
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Știrileprotv.ro
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021