Primul român care a votat la alegerile prezidențiale din 2024 e preot în Noua Zeelandă

Comentează

Primul român care a votat la alegerile prezidențiale din 2024 este preot în Noua Zeelandă, iar secțiile de votare din diaspora s-au deschis de vineri, ora 01:00 (ora României), potrivit ziarului Gândul.

Preotul Mihai Mircea Corpodean, de la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ignatie Teoforul”, a fost primul român din lume care a votat la aceste alegeri prezidențiale din 2024.

Mihai Mircea Corpodean este o figură centrală a comunității românești din Noua Zeelandă și slujește la Parohia „Sfântul Ignatie Teoforul” de aproape 15 ani.

Preotul român Mihai Mircea Corpodean, de 15 ani în slujba comunității românești din Auckland

„Sunt în Noua Zeelandă de aproximativ 15 ani. Am venit aici în martie 2009 și de atunci am venit ca preot la Parohia Sfântul Ignatie Teoforul, parohia ortodoxă română din Auckland, și ne străduim de atunci să împlinim cât mai mult și cât mai bine slujirea încredințată în mijlocul comunității românești de aici, atât în latura spirituală, cât și în cea culturală și socială”, a spus Mihai Mircea Corpodean.

Provocările nu au lipsit, mai spune părintele.

„Au fost și sunt în continuare destul de multe provocări și încercări pe care le avem. Nu putem să schimbăm nici lumea în mijlocul căreia ne aflăm, nici societatea, nici regulile sau legile țării, însă putem să avem această încercare de a crea un mic spațiu românesc, de trăire românească, de trăire și simțire românească, creștinească, ortodoxă, și ne străduim pentru lucrul acesta cu tot ce ne stă în putere”, a adăugat parohul.

Sprijinul Departamentului Românilor de Pretutindeni a fost esențial în derularea proiectului de construire a unei săli social-culturale pe proprietatea parohiei.

Preot român: Tot ce vedem și felul în care ne raportăm la România capătă subiectivism, printr-o emoție puternică

Referitor la România, preotul Corpodean spune că „e destul de greu să ne formăm o părere și o opinie foarte obiectivă din străinătate, din diaspora și în special de la mare distanță, pentru că provocările care sunt aici, în plan local, ne solicită și ne îndeamnă să ne implicăm și să facem față la aceste cerințe în mijlocul comunității și societății în care trăim. Pe de altă parte, suntem subiectivi, pentru că tot ceea ce vedem și felul în care ne raportăm la țară, la locurile natale, capătă subiectivism printr-o emoție puternică ce încarcă toate amintirile. Sigur că vrem să ne aducem aminte și ne amintim, și vrem să fie și dorim să fie din bine în mai bine și foarte bine”, a precizat părintele.

Informarea din campania electorală pentru alegerile prezidențiale este mai ușoară pentru cei interesați.
„Eu cred că se pot găsi informațiile relevante online, pe platformele de mediatizare și de socializare, și cei care își doresc să fie informați, cei care își doresc să afle mai multe despre cei care candidează și despre momentul care se derulează acum în România, vizavi de alegeri, au putut și pot să-și facă o părere personală cât de cât, indiferent dacă distanța față de țară e mai mare sau mai mică. Pentru că, la urma urmei, informațiile care se vehiculează și care circulă pot să fie purtătoare și încărcate de adevăr pentru cei care caută adevărul. Și cred că cei care, într-adevăr, sunt interesați de acest lucru pot să facă asta”, a explicat preotul Mihai Mircea Corpodean.

Totodată, preotul și-a exprimat îngrijorarea față de conflictul dintre Ucraina și Rusia și a subliniat importanța păcii în regiune.

Dificultățile întâmpinate de comunitățile de români din Noua Zeelandă

Preotul a subliniat și dificultățile cu care se confruntă comunitatea românească din Noua Zeelandă în ceea ce privește serviciile consulare.

„Noi, aici, în Noua Zeelandă, nu avem nici consulat, nici ambasadă românească. Însă avem ambasada din Australia și consulatul de acolo, și ne-am bucurat de această înlesnire a exercitării dreptului de cetățean, să putem vota la această secție de votare din Auckland. (…) Sigur, suntem, după cum spuneam, puțin restricționați în ceea ce înseamnă serviciile consulare, pentru că fie ne deplasăm noi în Australia, fie vin dânșii cu personalul lor din când în când aici, în Noua Zeelandă. Ne dau de veste, se mediază destul de mult venirea dânșilor când se apropie acel moment, ca aceia care se află în trebuință de documente, de acte să se poată pregăti și să se poată bucura de efortul care se face pentru noi ca și cetățeni români”, a mai spus Mihai Mircea Corpodean.

Mesajul preotului român pentru viitorii conducători ai României

În încheiere, preotul a transmis un mesaj plin de emoție pentru cei care vor prelua conducerea României.

„Să dea Bunul Dumnezeu ca toți cei aleși să fie casnici ai lui Dumnezeu și să aibă grijă de grădina Maicii Domnului, care este țara noastră. România are nevoie de oameni dedicați, care să îi sprijine dezvoltarea”, a declarat parohul Mihai Mircea Corpodean.

Alegerile prezidențiale din 2024 în diaspora

Votul la alegerile prezidențiale din 2024 este în desfășurare și în Australia, Japonia, Republica Coreea, China, Thailanda, Singapore, Hong Kong, Malaezia, Filipine, Vietnam și Uzbekistan.

Vineri, la 12:00, ora României, s-au deschis secțiile de vot din statele membre ale Uniunii Europene.

Secțiile de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale rămân deschise până la 21:00. Sâmbătă și duminică, secțiile sunt deschise de la 7:00, ora locală.

Peste 40.000 de români din străinătate au votat până sâmbătă dimineaţă la alegerile prezidenţiale din 2024. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 41.519 persoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Acestora li se adaugă 4.227 de persoane care au optat pentru votul prin corespondenţă.

Pentru a vota în străinătate este necesar un act de identitate (carte de identitate sau pașaport, inclusiv de tip provizoriu sau electronic) emis de statul român și valabil în ziua votării.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
MONDEN
Gabi Bădălău
10:49
Gabi Bădălău nu și-a mai văzut fiul cel mare de o lună și jumătate: „Am mers special până la Constanța”
Irina Loghin despre mustul pe care îl face
10:14
Cum pregătește Irina Loghin mustul în fiecare toamnă. Metoda pe care o folosește pentru a-l păstra
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
12:17
Doi români au furat 95 de motociclete dintr-o parcare din Spania, au plecat spre casă și au fost arestați câteva ore mai târziu, în Franța
11:48
Irina Rimes, noi detalii despre viața de familie după anunțul plecării de la „Vocea României”. Decizia luată de părinții ei
11:30
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale