Zion Harvey şi-a pierdut toate cele patru membre din cauza unei infecţii grave în primii ani de viaţă. În iulie 2015, el a fost supus unei intervenții chirurgicale revoluționare. A primit un transplant de mâini, în cadrul unei intervenţii chirurgicale complexe, ce a durat 11 ore.

Echipa medicală, alcătuită din 40 de oameni, a folosit tije şi şuruburi metalice pentru a ataşa oasele pacientului de cele ale mâinilor primite de la donator, un copil tot de opt ani. Astfel, în cele 11 ore, chirurgii au reconectat, cu mare atenţie, artere, vene, muşchi, tendoane şi nervi.

Acum, la doi ani de la această intervenție, transplantul a fost declarat un succes, după mai multe luni de complicații. Doctorul Sandra Amaral, de la Spitalul de Copii din Philadelphia unde Zion a fost tratat, a spus că starea acestuia continuă să se îmbunătățească.

Primul transplant de mâini la un copil, catalogat drept un succes. Zion Harvey poate să scrie la doi ani de la operație


Citește și: Lovitura primită de Boureanu. Anunțul de ultimă oră al procurorilor. Este acuzată și iubita lui!


„Studiile noastre arată că transplantul de mână este posibil”, a spus acesta. Nu a fost însă ușor. Corpul lui Zion a respins de opt ori mâinile, însă de fiecare dată doctorii au reușit să găsească un tratament. De altfel, el încă ia mai multe medicamente.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Primul transplant de mâini la un copil, catalogat drept un succes. Zion Harvey poate să scrie la doi ani de la operație

Zion Harvey a contractat o infecţie gravă în primii ani ai copilăriei, care s-a transformat în cangrenă, din cauza căreia medicii au fost nevoiţi să îi amputeze mâinile şi picioarele. El a avut nevoie şi de un transplant de rinichi şi a primit acest organ de la mama lui.

Băiatul are proteze pentru picioare, care îi permit lui Zion să ducă o viaţă activă, inclusiv să meargă, să alerge şi să sară. El merge la şcoală şi a învăţat să îşi folosească antebraţele pentru a scrie, pentru a mânca şi pentru a juca jocuri video.

Doctorii chiar nu ar recomanda o procedură similară pentru picioare, căci „adulții și copiii funcționează foarte bine cu proteze în partea inferioară”. Spre deosebire, mâinile și brațele „joacă un rol important în conexiunea cu alte persoane, socială și fizică, prin gesturi, atingere, simțuri”, se arată în raportul medicilor care au efectuat transplantul de mâini.


Citește și: EXCLUSIV/ O analiză completă. Cum ar trebui impozitată Biserica în România


 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI