Bucurie în familia regală din Danemarca. Prinţesa Marie, a doua soţie a prinţului Joachim, fiul cel mic al reginei Margrethe, a născut un băieţel, luni, la Spitalul Universitar din Copenhaga.
Bebeluşul cântăreşte trei kilograme şi măsoară 49 de centimetri. Atât prinţesa Marie, în vârstă de 32 de ani, cât şi fiul ei se simt bine.
Acesta este cel de-al treilea copil al prinţului Joachim, în vârstă de 39 de ani, şi primul al prinţesei daneze de origine franceză Marie Cavallier. Joachim a divorţat în aprilie 2005 de prinţesa Alexandra, originară din Hong Kong, după un mariaj de aproape zece ani. Cei doi au împreună doi băieţi: prinţul Nikolai, în vârstă de nouă ani, şi prinţul Felix, în vârstă de şase ani.
Prinţul Joachim a întâlnit-o pe Marie Cavallier în 2005, la Geneva, oraşul natal al acesteia. Cei doi s-au căsătorit pe 24 mai 2008, în biserica din Moegeltoender, din sud-vestul regatului Danemarcei