Prințul Paul, arestat la domiciliu, la Paris. Autoritățile române încearcă a treia oară să îl extrădeze. Anunțul Ministerului Justiției

 2 comentarii

Fugarul Paul Phillipe al României, condamnat definitiv în 2020 la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, a fost arestat la domiciliu la Paris, luni dimineaţă, 7 aprilie, în baza mandatului emis de autorităţile române, au declarat surse judiciare pentru Libertatea.

UPDATE ora 21.25: Ministerul Justiției a transmis că primul termen în faţa Camerei de Instrucţie va fi pe 9 aprilie, iar decizia extrădării lui Paul de România „va aparţine Justiţiei franceze”, așa cum este normal.

„Ministerul Justiţiei a luat act de acţiunea autorităţilor franceze privind reţinerea cetăţeanului Al României Paul Philippe. În data de 7 aprilie a.c., cetăţeanul Al României Paul Philippe a fost preluat de la domiciliul acestuia şi dus în faţa unui magistrat al Curţii de Apel Paris, unde s-a desfăşurat o audiere preliminară”, a precizat insituția condusă de ministrul Radu Marinescu.

Știrea inițială: Autorităţile franceze au transmis că Paul de România a fost arestat acasă, în Paris, la ora 5.54, în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile române, au precizat sursele judiciare pentru Libertatea.

Arhiva foto

Curtea de Apel Braşov a solicitat Biroului SIRENE introducerea unei semnalări pentru arestare şi predare, în baza noului mandat european, şi a cerut retragerea celui vechi. În prezent, procedura executării mandatului european de arestare emis de România este în desfăşurare.

Prințul Paul a scăpat până acum de extrădarea din Franța și din Malta. De 5 ani se sustrage pedepsei cu închisoarea

Paul-Philippe al României, acum în vârstă de 76 de ani, a fost condamnat definitiv în 2020 la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. El a fugit din țară în decembrie 2020, înainte de a fi condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost prins la Paris abia în iunie 2022. Curtea de Apel din Franța a refuzat însă să-l extrădeze în România, invocând compunerea nelegală a completului de judecată din țara noastră.

La finalul lunii aprilie 2024, Paul al României a fost prins în Malta și a fost arestat preventiv. Inițial, în mai 2024, maltezii nu au vrut să îl extrădeze, susținând că există un „risc real” ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale. Apoi, în iunie 2024, instanța de fond din Malta a decis extrădarea lui Paul, doar că hotărârea nu a fost definitivă.

Ulterior, Tribunalul din Malta a stabilit că Paul de România va fi pus sub control judiciar și eliberat pe cauțiune, după ce a stat mai mult de 2 luni în arest. În august 2024, instanța din Malta a decis că Paul nu va fi extrădat, susținând că există un „risc real şi personal” de încălcare a drepturilor fundamentale ale fugarului.

Deci, Paul de România a scăpat până acum de două extrădări, iar autoritățile române încearcă a treia oară acest lucru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Demradulescu 08.04.2025, 01:06

    Și acolo la Paris va trăi fericit până la adânci bătrâneți.Și-am încălecat pe -o șa/Și v-am spus povestea așa.

  • Avatar comentarii

    dabaca2020 11.04.2025, 21:52

    Sa speram ca justitia isi va face datoria pana la capat ! Sunt mult ,,smecheri ,in Romania !

ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
15:35
5 știri - Filme și seriale: Când ajunge „Teambuilduing 2” la cinema | În ce thriller va juca Ben Affleck în rol principal
15:29
Un sibian de 91 de ani a cărat pământ și gunoi de grajd cu Trabantul ca să-și facă o grădină. Copiii care veneau noaptea la furat de căpșune i-au schimbat viața pentru totdeauna: „Asta e averea mea. O avere care nu se poate cumpăra”
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește