E puţin probabil ca legile prin care veniturile populaţiei vor fi scăzute drastic să cadă odată cu Cabinetul, la votarea moţiunii. Poate doar un vot la vedere i-ar fi făcut pe unii parlamentari ai Puterii să ţină seama de curentul de opinie din colegiile lor. Aşa, sub protecţia votului secret, vor susţine Executivul, de a cărui menţinere sunt direct interesaţi (posturi, acces la contracte grase, la fondurile publice etc.). Nici sindicatele cu lideri amorţiţi (circulă şi presupunerea de şantaj) n-au fost capabile de acţiuni cţrente şi generale, Guvernul reuşind să le spargă frontul şi prin tergiversarea măsurilor de austeritate la nivelul companiilor de stat, unde se drenează fonduri uriaşe.

În scurt timp însă, banii smulşi de la sărăcime se vor dovedi a fi insuficienţi. În absenţa unui plan economic pragmatic, vor ajunge prin contractele oneroase deja încheiate tot în conturile apropiaţilor Puterii portocalii. România se şi află în rândul ţărilor cu risc de încetare de plăţi. Temporizarea se va încheia rapid. Şi va urma o nouă măciucă. Definită, zilele trecute, de Comisia Europeană drept un angajament al Guvernului de a mări taxele şi impozitele, TVA şi taxa unică, în primul rând. Ceea ce va lovi iarăşi populaţia, dar şi, extrem de dur, firmele private. Multe vor da faliment, iar managerii mai puternici şi mai abili îşi vor reloca afacerile peste graniţă (în Bulgaria, cu precădere), unde guverne responsabile şi competente au creat un mediu de afaceri propice şi nici nu-şi jupoaie populaţia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.