Evaluarea va fi susținută în totalitate online, pe platforma Brio, asta înseamnă că toți elevii vor trebui să aibă la dispoziție calculatoare, laptopuri, tablete sau telefoane smart conectate la internet.

Primii care vor susține testele sunt elevii de clasa a treia, a cincea și a șasea și ei vor începe cu matematica. În zilele următoare, vor susține și testările la română. Cei de liceu vor da și istorie. 

Potrivit Ministerului Educației, această testare este doar pentru a înțelege nivelul copiilor și unde trebuie să se intervină.

Copiii nu primesc note, dar profesorii și părinți vor avea la final un raport narativ despre cum s-a descurcat elevul. Cei din clasele primare vor avea la dispoziție 30 de minute pentru a rezolva subiectele, iar cei de gimnaziu și liceu, 60 de minute.

Vor fi teste grilă cu 4 răspunsuri prestabilite și 1 răspuns corect, iar elevii vor bifa doar rezultatul.

De pe 30 mai și până pe 8 iunie, cei în jur de zece mii de elevi vor fi testați la trei discipline: română, matematică și istorie – doar la liceu. Ele sunt construite respectând programa școlară.

Testele Brio nu sunt omologate pentru disciplina Matematică, de către Ministerul Educației, iar instituția a dat decizie de neomologare în cazul testelor Brio pentru disciplina Istorie. Potrivit legislației, dacă nu sunt omologate ca mijloace de testare/auxiliare didactice, instrumentele nu pot fi folosite în învățământul preuniversitar.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

Calendarul testării standardizate

  • 30 Mai: Clasele a III-a, a V-a și a VI-a – matematică
  •  31 Mai: Clasele a II-a, a IV-a, a VII-a și a IX-a – matematică/istorie
  • 2 Iunie: Clasele I, a X-a și a XI-a – matematică/istorie
  • 3 Iunie: Clasele a III-a, a V-a și a VI-a – Limba română
  • 6 Iunie: Clasele a II-a, a IV-a, a VII-a și a IX-a – Limba română
  • 7 Iunie: Clasele I, a X-a și a XI-a – Limba română
  • 8 Iunie: Reprogramări pentru sesiunile de testare care nu s-au putut efectua.

Citește și: Evaluările standardizate 2022. Calendarul examenelor și reguli

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI