UPDATE ora 14:30. Eugen Iancu, tatăl lui Alex Iancu, una din victimele de la Colectiv, a făcut declarații la finalul termenului de luni al procesului: „Ei vor să se apere, de aceea cer reaudierea celorlalți 173 de martori din rechizitoriu. De 3 ani nu s-a facut nimic. Nu a fost vreo decizie care să ne ajute. Multe luni s-au pierdut doar prin căutarea traducătorilor din spaniolă și italiană în română. E un alt stil de lucru al noului judecator, e îmbucurător ca s-a dat un nou termen în 2 săptămâni, dar deocamdată, de 3 ani, nu avem nimic nou. Și nu căutăm bani. Văd că unii insistă pe partea materiala. Noi vrem dreptate”.

Eugen Iancu

Eugen Iancu

Jean Chelba, tatăl lui Alex Chelba, de asemenea victimă în incendiul din Colectiv, a declarat la finalul termenului de luni al procesului: „Am aflat în această dimineață de noul judecător. Celălalt judecător și-a bătut joc de 2 ani jumătate. În 2 ore a luat mai multe decizii și a rezolvat mai multe decât celălalt. Când mi-am făcut socoteala, o făcusem că se vor audia câte 5 oameni pe termen, nu 25, așa că l-am aplaudat pe domnul judecator. Două săptămâni, sunt termene mai scurte. Va ține mai puțin decât mă gândeam”.

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

Jean Chelba

Jean Chelba

Patronii clubului Colectiv, trimiși în judecată în dosar, nu au făcut declarații.

UPDATE ora 12:50. Avoații inculpaților au cerut audierea tuturori martorilor care au dat declarații, de când a fost începută urmărirea penală. Este vorba de 173 de persoane. Procurorul de la Parchetul General a acceptat, însă a zis că se va face o triere, în cazul în care declarațiilor martorilor se repetă.

De asemenea, avocatul care reprezintă SC Golden Ideas Fireworks, firma a instalat efectele pirotehnice în incinta clubului Colectiv, a cerut audierea bulgarilor care au vândut artificiile către Golden Ideas Fireworks

UPDATE ora 12:20. Procesul Colectiv s-a reluat de la zero, cu noul judecător desemnat, Mihai Bălănescu. 15 minute a durat citarea părților, iar în sala de judecată, la această oră, se află 70-80 de persoane.

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4 la momentul producerii tragediei, a spus că nu este pregătit să dea declarații astăzi. „Nu pot să dau declarații azi. Nu sunt pregătit”, a spus acesta în fața judecătorului.


Procesul Colectiv s-a reluat, la aproape trei ani de la tragedie şi la un an şi jumătate de la primul termen. Amânarea procesului i-a nemulţumit pe părinţii tinerilor decedaţi în urma incendiului de la Colectiv, unul dintre aceştia, Jean Chelba, declarând că „toată lumea este cu nervii la pământ”.

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C
Recomandări
Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

„Suntem foarte indignaţi şi supăraţi, am ajuns la capătul răbdării. Nu se poate aşa ceva. Sunt cel care, acum un an şi ceva, am strigat judecătorului să nu iasă la pensie. Ne-a făcut, cred, în ciudă. În luna iunie a depus actele şi nu ştiu ce s-a întâmplat, trebuia semnat decretul mai devreme. Preşedintele nu ştiu dacă şi-a făcut în totalitate treaba. Poate era pe bicicletă şi nu avea creion la el să-i semneze. De abia de o săptămână şi ceva a anunţat. Deocamdată, nu există complet de judecată şi niciun judecător care să preia acest caz. Toată lumea este cu nervii la pământ, se apropie 30 octombrie, se fac trei ani. Nimic nu s-a întâmplat. Sper ca să nu se întâmple ca în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. Eu zic să nu ne aducă în starea în care să ne facem singuri dreptate. Îşi bat joc de noi. Nu au fost în stare să pună un judecător, mi se pare impardonabil. Suntem la capătul puterilor, suntem foarte indignaţi. Sunt la limita răbdării, mai ales părinţii. În numele lor vorbesc, dar şi al supravieţuitorilor. Acolo e mai mare bătaia de joc. Aţi văzut termenul – 22 octombrie. Ce or fi făcând în timpul ăsta? Nu înţeleg. Cu acest dosar, de trei ani de zile, plimbat, zeci de termene de amânare, pentru mine este de neacceptat”, a spus Jean Chelba, la ieşirea din tribunal, potrivit România TV.

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea
Recomandări
Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

Zeci de tineri au murit în incendiul cumplit de la clubul Colectiv din Capitală şi alte sute au rămas cu traume pe viaţă. Este şi cazul lui Andrei Găluţ, singurul supravieţuitor al trupei Goodbye to Gravity, care şi-a pierdut totul în acea tragică noapte: logodnica, colegii de scenă şi majoritatea prietenilor.


Citește și:

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Pedofilul care se plimba nestingherit prin fața școlii l-a determinat pe avocatul Fesan din Bacău să propună un proiect de lege, inițiat apoi de deputata Bîzgan și votat luni în Senat!

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Specia rară care și-a făcut apariția în România. Vine din Mongolia și China și ajunge accidental în țara noastră. Puțini au știut ce au în față
FANATIK.RO
Specia rară care și-a făcut apariția în România. Vine din Mongolia și China și ajunge accidental în țara noastră. Puțini au știut ce au în față
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 13 octombrie 2024. Trădări pentru Balanță. Transformări pentru Pești
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 13 octombrie 2024. Trădări pentru Balanță. Transformări pentru Pești
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI