Procurorii responsabili de dosarul lui Vladimir Plahotniuc au cerut luni o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru acest oligarh extrădat din Grecia în septembrie 2025 și judecat pentru delapidarea unui miliard de dolari, pe fondul acuzațiilor de acțiuni în favoarea Kremlinului, relatează AFP.
Procuratura a solicitat pedeapsa în cadrul unei audieri în fața instanței care examinează acest caz de crimă organizată, fraudă și spălare de bani la scară largă, care a dus la dispariția a 1 miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova, echivalentul a 15% din PIB-ul statului.
Pedeapsa corespunde „pedepsei maxime prevăzute în prezent de Codul Penal” al Republicii Moldova, a precizat procurorul Alexandru Cernei.
Inculpatul, în vârstă de 60 de ani, nu a fost prezent la audiere, dar avocatul său, Lucian Rogac, a susținut că acuzațiile sunt „nefondate”.
Vorbind în instanță în februarie, Plahotniuc a pretins că dosarul este „politic”, cu acuzații „complet fabricate”.
Vladimir Plahotniuc, fost deputat și liderul Partidului Democrat din Republica Moldova, a controlat în secret instituții-cheie din Republica Moldova, inclusiv pe vremea conducerii comuniste, și a fost considerat mulți ani drept cel mai influent om din țară, dar a fugit în străinătate în 2019, într-o perioadă în care era anchetat în mai multe dosare.
El este acuzat în special pentru rolul jucat în dispariția a 1 miliard de dolari și devalizarea a trei bănci. Un alt oligarh, Ilan Șor, a fost condamnat la 15 ani de închisoare în acest dosar. Șor a fugit inițial în Israel, după care s-a mutat în Rusia, de unde organizează acțiuni destabilizatoare împotriva Republicii Moldova în coordonare cu regimul de la Moscova.
Uniunea Europeană a anunțat în vara anului trecut sancțiuni împotriva lui Plahotniuc și a altor șase persoane pro-ruse acuzate că încercau să destabilizeze Republica Moldova înainte de alegerile parlamentare, câștigate de Partidul Acțiune și Solidaritate, proeuropean, în pofida ingerințelor Kremlinului.
Plahotniuc a fost arestat la sfârșitul lunii iulie pe aeroportul din Atena, în urma unei notificări roșii emise de Interpol, în timp ce încerca să ajungă la Dubai. El a fost adus în cătușe la Chișinău la două luni de la arestarea sa în Grecia.